Blogul proletarului de tranzitie

October 31, 2011

Aglomerari in zona mitropolitana

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:23 am

Mi se pare cel putin interesanta dorinta presedintelui roman de a tine un discurs asupra personalitatii mitropolitului Andrei Saguna, atita vreme cit idealurile sale au fost mereu, daca nu diametral, cel putin relativ opuse celor ale monahului. Andrei Saguna a fost, in primul rind, un sustinator al limbii si culturii romanesti, cu o autentica obsesie pentru educatia scolara. Realizarile sale majore nu s-au indreptat spre teologie ci, paradoxal, catre lumea mirenilor. E vorba de presa scrisa, de manuale scolare, de indreptare morale, de tratate asupra istoriei Tarilor Romane.

Pentru a reveni in contempraneitate, marturisesc ca impresia pe care mi-a lasat-o Traian Basescu, cel putin in ultimii ani, e aceea ca-i este perfect indiferenta educatia si emanciparea culturala a romanilor. Opiniile sale mi le amintesc de maniera: scoala da rebuturi, filosofii sint prea multi, meseriasii prea putini, presa scrisa e manipulatoare si stupida iar literatura nu transmite cunostinte utile in viata reala. Cred ca intelegeti, asadar, dificultatea mea de-a plasa cum se cuvine discursul idolatru al lui Traian Basescu la adresa Parintelui, azi Sfint cu acte in regula, Andrei Saguna.

Dificultatea intelegerii devine si mai mare atunci cind la dreapta presedintelui sta patriarhul si atunci cind pe cei doi pare ca-i apropie memoria lui Andrei Saguna tot la fel de bine pe cit ii tine departe prezenta regelui Mihai, de pilda. Aproape ca-ti vine sa crezi, domnule, ca autoritatea politica si autoritatea religioasa a statului roman se expun numai in locuri comode, acolo unde nu exista controverse ori pozitii contrarii si acolo unde scena le apartine, nu e a altcuiva. Acolo unde poti sa faci o impresie si un joc de imagine cu efort minimal.

Bine, sint niste teorii. In realitate eu nu cred asta. Ar fi si culmea.

Advertisements

October 28, 2011

Despre presa, fara scandal

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:37 am

Cele mai multe stiri din presa scrisa ori din televiziune sint cam jumatati de stire. Le lipseste exact acea componenta care sa le aduca la nivelul simtului comun, al compromisului si al acceptarii lor cu mai multa cordialitate. Se pastreaza, cu alte cuvinte, doar suprafata lor exorbitanta; se prefera latura alarmanta si, de obicei, revoltatoare a stirii, pentru a se lasa deoparte amanunte care ar putea permite citirea ei integrala. Cheia jurnalismului de pretutindeni este abandondarea integralitatii subiectului in favoarea senzationalului.

De pilda, azi citesc in presa urmatoarele chestii de ultima ora: Italia se zbate in saracie, dar Berlusconi a cheltuit milioane pe tot felul de curve; Parlamentul European cere deschiderea pietei muncii pentru romani; cutare lider al opozitiei a tulburat Parlamentul; o decizie financiara a Uniunii Europene salveaza bancile romanesti de la panica, s.a.m.d. Subiectele sint tratate mediocru, cu minimum de interpretare, o sumedenie de date statistice si de citate si, catre final, o picanterie menita sa pastreze aerul de “forta” al povestii.

Cu tot laconismul informatiei, inteleg ceea ce e de inteles: Berlusconi a cheltuit milioane dar, al dracului, erau banii lui. Parlamentul European cere deschiderea pietei muncii pentru romani dar nu in chip unanim, ci prin gura unui roman, care a sustinut o cuvintare, acolo, in plen. Liderul opozitiei care a tulburat Parlamentul e unul care s-a opus votului unei legi care era “ca si votata”, de unde si tulburarea. Iar marea decizie financiara a U.E e, deocamdata, un draft, fara sa mai pui ca nu e obligatoriu ca masura finala sa avantajeze bancile. Una peste alta, patru plictiseli cu aparenta de senzational, asemenea altora pe care mi-e dat sa le inghit de ani de zile citind presa romaneasca.

Fenomenului de mai sus i se spune tabloidizare a presei, si el presupune intotdeauna “vinzarea” stirii chiar daca ea nu e una “vandabila” in sens traditional. Chiar daca ea nu e decit o informatie oarecare, al carui studiu nu cere neaparat palpitatii cititorului. Numai ca presa actuala, cel putin la romani, daca nu e pe extrasistole si pe ridicatul sprincenelor, pare ca nu e deloc.

October 25, 2011

Mihai al Romaniei. Vechi.

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:27 am

Faptul ca fostul rege Mihai I alege sa-si serbeze implinirea a nouazeci de ani intr-o tara in care a trait mai putin decit in tara sa de adoptie si in mijlocul unui climat politic care nu-i este deloc favorabil (absenta presedintelui, a primului ministru si a patriarhului o confirma) mie mi se pare un act de demnitate. Nu stiu daca a redevenit, astfel, roman. Dar daca a redevenit, cred ca ii pot nota gestul ca pe unul dintre putinele acte de demnitate ale unei personalitati publice romanesti. In actuala inflatie de demagogie si nevolnicie din societatea romaneasca, gestul e la fel de rar ca, de pilda, prezenta unui psalm intr-un tabloid.

Sigur ca majoritatea oamenilor pot sa vada in gestul sau tot felul de elemente de culise: intentia de a-i da cu tifla presedintelui Basescu pentru declaratiile sale din vara acestui an, un gest subversiv de discreditare a puterii din Romania facut cu sprijinul opozitiei, o scuza tirzie pentru abandonul tarii din decembrie 1947, s.a.m.d. Toate aceste interpretari au sens. In ceea ce ma priveste gestul ramine, indiferent de factorul care-l va fi generat, unul de demnitate.

Fata de exilul tatalui sau, tumultuos si nu lipsit de sarje politice, exilul lui Mihai a fost unul cuminte. Omul a stat deoparte, cu o implicare minima in afacerile europene, cu un minimum de asertiuni asupra vietii din Romania (si ma gindesc, in special, la perioada de glorie e Europei Libere) si o diminuata apetenta pentru politic in genere. A lucrat multa vreme in calitate de pilot comercial si n-a facut, in orice caz, abuz de tilul sau nobiliar. Din cite-mi amintesc, chiar la inceputul acestui an a preferat sa rupa legaturile cu casa de Hohenzollern, lucru pe care probabil ca nici unul din predecesorii sai nu l-ar fi facut niciodata.

Sincer, imi face impresia ca Mihai al Romaniei a obtinut, prin actul sau de prezenta in viata noastra post anii ’90, un chip secund al nobilitatii, si anume nobilitatea prin discretie. A nu vrea sa preiei puterea, a nu vrea sa dai exemple natiunii, a nu vrea sa promiti lucruri pe care nu le poti face – iata principalele trei motive care te exclud din start din ansamblul politicienilor romani. Daca nu chiar din ansamblul traitorilor in tara romaneasca, unde toti stim politica si toti ne dam ca exemplu personal tuturor, in timp ce primim exemplul altora cu proverbiale rezerve.

A vrea sa-ti serbezi in mijlocul unui popor cu vanitati nemasurate istoria unei existente masurate, e, orice s-ar spune, o virtute purificatoare.

Next Page »

Blog at WordPress.com.