Blogul proletarului de tranzitie

July 31, 2011

Legendele Olimpulei

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:18 am

Faptul ca o carte intitulata “Romania sub Basescu” a aparut in SUA si reprezinta un efort cumulat al mai multor autori, majoritatea romani, de a defini guvernarea 2004 – 2009 (teoretic) si de-e elogia regimul Basescu (practic), n-ar reprezenta o problema. Sint mii de carti politice care se publica anual. Insa a recomanda volumul drept “indispensabil” pentru cei interesati de istoria Romaniei, asa cum o fac editorii, e cam mult. Sau e, in orice caz, un atentat la inteligenta cetateanului care va fi constrins sa creada ca perioada Basescu are ceva mai multa importanta si savoare istorica decit altele.

O carte scrisa de specialisti precum marele dizident Vladimir Tismaneanu sau mari anonimi precum Florin Fesnic ori Carmen Greab si care prezinta diverse idei asupra dezvoltarii Romaniei post-comuniste, asa cum este aceasta dezvoltare gestionata de liderul omonim, nu poate sa suscite decit, in cel mai bun caz, un suris. Odata pentru faptul ca dintre toate epocile aferente presedintilor post-decembristi, numai epoca Basescu este prezentata ca o rupere de comunism. In al doilea rind pentru faptul ca intervalului 2004-2009 i se atribuie o seama de reforme care demarasera cu mult inainte de instaurarea regimului binecunoscut (mentionez ca aceasta informatie o am din surse apocrife). Bine, pina la urma e vorba de mici, nesemnificative inadvertente.

Cel mai interesant lucru e ca regula de a scrie cite-o carte “alba” a unei guvernari la finele acesteia este, actualmente, surclasata de o alta regula: aceea a cartilor de tip “Omagiu”, dedicate unei guvernari care nu s-a incheiat inca. In astfel de carti, o suma de mai multi gazetari, politologi si economisti se pronunta laudativ la adresa unui nume de rezonanta. Si daca nu se pronunta intotdeauna laudativ, nu e nimic: o etapa politica rebotezata dupa un “mentor” e si ea reclama destula.

Intrebarea nu e cit au incasat fiecare din autori ca sa-si insereze snoavele si cimiliturile in maretul volum. Intrebarea e care a fost diferenta dintre onorarii. Ba interesant ar fi sa aflam cindva daca geniul anticomunist Tismaneanu n-o fi incasat niste bani chiar de la co-autorii mai tineri pentru a-i lasa sa publice alaturi de el. O fi cistigat ceva Florin Sfesnic din afacerea asta?

Erata: Fesnic. S-avem pardon!

Advertisements

July 29, 2011

Europa lui Pascal Bruckner

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:10 am

Este de mirare ca in conditiile afirmarii a din ce in ce mai multe repere de violenta pe continentul european al ultimului secol, un scriitor de subtilitatea lui Pascal Bruckner refuza sa accepte evidenta razboiului (fie el si nedeclarat) si descrie in continuare Europa ca pe un leagan al pacii. Cel putin asta citesc in interviul ce i se ia cu prilejul vizitei in Romania in vederea reeditarii unor carti care l-au facut celebru: “Luni de fiere” si “Hotii de frumusete”.

Bruckner, caruia i-am citit (si chiar recitit) cartile aparute in limba romana si pe care l-am apreciat ca pe un titan al descrierii dilemelor si emotiilor traite de personajele sale, este sedus de reperele de democratie pe care le vede pretutindeni in Europa. Pentru el exista o evolutie limpede de la epoca totalitarismului de acum douazeci-trezieci de ani si pina in prezent, si aceasta evolutie marcheaza un progres al pacii. Dorinta de libertate a omului occidental a ajuns la apogeu: ea se exprima oriunde si oricind, si, in opinia scriitorului francez, reprezinta un reviriment psihologic al individului.

Eu cred, dimpotriva, ca Europa e gata de razboi. E un loc prea mic cu tensiuni prea mari si cu o economie prea lipsita de unitate. Daca nu va fi un razboi in sensul clasic, va fi cel putin unul al nervilor. Zi de zi, diverse resorturi de echilibru ale societatii europene vor plesni, caci libertatea pe care o vede scriitorul francez e autentica doar pe jumatate. Exista libertate, dar nu control. Fiecare om experimenteaza in mod cotidian imposibilitatea de a da o turnura liber aleasa vietii sale. Individualitatea e inghitita de masa, iar masa e inghitita, la rindul ei, de inertie.

Se vede limpede (si cazul Oslo-Utoya e, in acest sens, edificator) ca fiecare desprindere din mecanism se face in mod violent. Nimeni nu iese din jocul inertiei fara sa provoace o tragedie. De aici si frica europeana, perpetua si accentuata, frica pe care o amintea si Bruckner in interviul sau.

Sint curios de ce nu l-a intrebat nimeni cum se face ca, pina si in cazul celui mai civilizat continent al Terrei, libertatea merge, totusi, mina in mina cu frica?

July 26, 2011

Tabloidizarea

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:17 am

Vorbeam intr-o zi cu cineva despre cauzele si efectele tabloidizarii, si cadeam de acord ca in aceasta problema s-ar putea cu usurinta esua intr-un cerc vicios: fie populatia romaneasca este aceea care favorizeaza si solicita tabloidele, datorita unor standarde scazute de moralitate; fie tabloidele au fost, la inceput, un minim rau necesar, care a crescut tumoral in constiinta populatiei si a determinat descresterea moralitatii. Nu se poate, ca atare, stabili cu precizie cine e cauza si cine efectul. De atunci, reflectind cu citeva minute mai mult asupra problemei, pot spune ca m-am razgindit.

M-am razgindit in sensul in care cred ca stiu ce anume impune, la ora actuala, ponderea majora a tabloidelor pe piata romaneasca. Sint doua motive. In primul e vorba de chiar evolutia acestei piete romanesti, de la economia de consum la economia de bazar. Bazarul este acel loc in care marfa e intotdeauna proasta dar, chiar si in conditii de calitate inferioara, e defalcata conform puterii de cumparare. Fiecare cumpara obiectele pe care si le permite, iar numitorul comun al tranzactiilor este bazarul: un acelasi fond muzical, un acelasi gen de discutii, un acelasi ritm al subiectelor. Nu avea cum sa dureze prea mult pina cind bazarul avea sa-si impuna si o presa a sa, frecventabila tocmai prin imposibilitatea de-a te sustrage unui asemenea tip de piata. Pentru ca, sa fim seriosi, atunci cind esti silit sa traiesti in interiorul bazarului, nu poti face dizidenta de la cultura lui. Lectura lui Kafka nu merge acolo unde se poarta “Fata de la pagina 5”.

Al doilea motiv e o adevarata campanie dusa de puterea politica in genere (si puterea ultimilor ani intareste aceasta regula) in scopul de-sensibilizarii populatiei. Kant credea ca sensibilitatea e o tendinta morala innascuta: durerea cuiva te impresioneaza, nu lovesti pe cineva care sufera, etc. Aceasta proprietate morala poate fi, cu usurinta, alterata printr-o educatie malevolenta. Supus la un tir continuu de descrieri ale relelor moravuri, ale meschinariei si promiscuitatii, omul devine insensibil la necazurile din jur. E mai egoist si mai ranchiunos, mai rauvoitor si, in orice caz, mai putin inclinat sa se alature cuiva in lupta pentru o cauza. Cauza dispare, virtualmente, pe masura ce grotescul se insereaza in viata individuala.

Intrebare: ce facem, asadar, educam poporul sau suprimam tabloidele? Raspuns romanesc: Le scumpim.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.