Blogul proletarului de tranzitie

May 31, 2011

Un barbat si o femeie, 20 de camere mai incolo

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:27 pm

Citind, ieri, ca un bancher din Egipt a fost arestat la New York dupa ce ar fi incercat sa violeze o camerista intr-un hotel de lux, nu pot sa nu-mi pun o intrebare legitima: cam care sint sansele ca la un interval relativ scurt de timp (cam doua saptamini) sa se petreaca un acelasi tip de infractiune intr-un hotel de lux al aceluiasi oras, cei implicati sa fie bancheri iar reclamantele lor cameriste de hotel? “Random”-ul lucrurilor e atit de fortat incit arunca in incertitudine atit afacerea curenta (ce-l are ca protagonist pe un oarecare Salam Omar) cit si afacerea dinainte (Strauss-Kahn).

E stiut ca, in lumea asta, intimplarea are un mod cel putin interesant de a se face simtita in viata omului. Putem, azi, gindi un lucru care miine are sa i se intimple cuiva necunoscut in aceleasi amanunte cu ale gindului nostru. Oameni situati, unul fata de celalalt, la o suta de mii de kilometri distanta, pot trece prin intimplari identice intr-un acelasi interval de timp. Linia dintre contingenta si necesitate, asa cum o definea Leibniz acum mai bine de trei sute de ani, e dificil de estimat. La fel de dificil este si sa arati ce anume face ca un eveniment sa apartina intimplarii mai degraba decit unui lant de cauze si efecte.

Ori si in situatia de mai sus, faptul de a avea un acelasi tip de protagonisti, un acelasi decor, o aceeasi poveste si un acelasi deznodamint imediat, te face sa crezi ca cele petrecute s-ar putea sa nu reflecte, totusi, amprenta intimplarii. De aici incolo, temperamentele interogative nu vor avea decit sa construiasca scenarii si sa caute dovezi in sprijinul scenariului care li se va parea cel mai plauzibil. De fapt, in linia rationamentelor care vor iesi de-aici, nici nu putem exclude posibilitatea ca, undeva prin lumea asta, intr-o constructie oarecare, un grup de indivizi aparent anodini sa faca mare haz (sau nu!) despre cum le-au iesit jocurile.

Pina atunci, noi raminem cu faptele. Ele, deocamdata, infatiseaza niste indivizi cu bani care si-ar putea permite cam orice tip de aventura fara consecinte penale, dar prefera, in mod paradoxal, sa alerge dezbracati si in vazul tuturor dupa niste doamne cameriste. Care e probabil ca-si vor incasa urmatoarele salarii de la televiziunea americana, unde vor avea propriul show: “Miliardarii produc violuri traznite”.

May 29, 2011

Ce autonomia mea!

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:43 am

Citesc, nu fara un anume interes, ca Ungaria Mare a mai dat o lovitura prin prezenta la niste serbari cimpenesti organizate in comuna Ghindari, judetul Mures, a vicepresedintelui Parlamentului maghiar, care a declarat inca o data, daca mai era nevoie, ca Europa trebuie bagata cu nasul in oala autonomizarii pina i se desfunda sinusurile. Cu acelasi prilej omul a mai adaugat si ca o misiune cardinala a statului maghiar e sa stearga rusinea tratatului de la Trianon, care de 90 de ani incoace zace ca o pata neagra pe obrazul Ungariei.

Chestiunea asta, ultima, m-a cam bagat si pe mine-n ceata, intrucit aveam impresia ca rusinea respectiva s-a sters deja prin Dictatul de la Viena, basca omorurile aferente. Se vede treaba ca nu e asa si ca sint prost informat. Asta cam asa e, de altminteri, pentru ca Romania neavind nici un interes teritorial intr-o alta tara, sta destul de rau in ceea ce priveste materialele informative si propagandistice asupra subiectului. Problema noastra, pina la urma.

Hotarit sa ma documentez temeinic asupra subiectului, am debutat prin a studia website-ul comunei Ghindari a carei interfata primara, spre marea mea surprindere, era redactata in limba romana. Exista, desigur, si posibilitatea de a o modifica in limba maghiara, insa, orisicit, faptul parea sa fie o concesie facuta romanilor, nu? M-am declarat uimit si, mergind mai departe, am fost silit sa ma recunosc si mai uimit. Pe interfata in limba romana, primarul avea specificata nationalitatea maghiara, iar pe interfata in limba maghiara, nationalitatea specificata era cea romana. Parea ca omului ii e dificil sa se hotarasca carei natii ii apartine.

Pe o alta pagina, descrierea comunei era, si ea, un monument de bilingvism. Am aflat, asadar, ca desi comuna asta include satele Ghindari, Solocma, Trei Sate, Ceie etc., este inconjurata de niste munti pe care eu i-am ratat pe cind invatam geografia patriei, si anume muntii Bekecstető si Siklodköve, precum si dealul Várhegyesse. Din acel moment mi-am dat seama ca in comuna Ghindari traiesc si locuiesc niste oameni putin confuzi, pe care actualmente statul maghiar si cel roman si-i disputa de zor pentru a le oferi o stabilitate geografica ce pare sa lipseasca in momentul de fata. Un loc interesant si o lupta cel putin la fel de interesanta.

Chiar daca as redeveni serios, as fi silit sa spun ca lucrurile nu stau prea departe de gluma dinainte. Exista, in mod limpede, o vina a statului roman ca oamenii aia din Secuime nu si-au descoperit inca o identitate. O vina care dureaza de zeci de ani si care risca sa se mai intinda inca o vreme indelungata, daca nimeni nu e gata sa ia atitudine. Si atitudinea aia nu se ia nici cu ura, nici cu dusmanie. Se ia, cu siguranta, prin studiu de caz si prin identificarea problemelor unor oameni reali, pe care nu le poti pricepe din statistici sau cifre.

Exista, actualmente, atita ignoranta in lumea larga in ceea ce priveste tumultul comunitatilor restrinse, incit nici nu te poti enerva ca presedintele unei tari ca Romania refuza sa se intilneasca cu liderul american care a crezut ca se pot rezolva problemele teritoriale din Asia Mica printr-o intelegere de genul: ia si tu terenul asta de-aci, pina la kilometrul 20, si lasa-mi mie balastiera, porumbistea si fisia Gaza.

May 27, 2011

Din abisurile votului

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:01 am

Citind, ieri, rindurile cuiva care se simtea mindru pentru a nu fi mers la vot in 2009, am cazut eu insumi intr-o plasa a intrebarilor si a supozitiilor asupra utilitatii faptului de a merge si a vota atunci cind vine vremea, cu atit mai mult cu cit stiu bine cam cu ce tip de clasa politica ai de-a face in Romania. Cu alte cuvinte, m-am intrebat eu insumi daca mai exista criterii pentru care ar trebui sa mai votam, atita timp cit experienta trecutului ne-a aratat tuturor ca liderii romani de regulea esueaza fie in incompetenta, fie in furt, fie in aroganta si dictatura.

In ciuda acestei perspective sumbre, am ajuns la concluzia ca omului care i se da ocazia de a-si exercita votul, chiar si cind alternativele sint nefericite, trebuie, totusi, sa se prezinte la urne. Pentru aceasta exista, in primul rind, un argument de ordin psihologic: a vota inseamna a-ti manifesta liberul arbitru in chipul cel mai responsabil cu putinta sub aspect social. Asumarea unei decizii politice s-ar putea, astfel, sa-ti ridice si doza de incredere in capacitatile proprii de a interveni in ordinea lumii. Chiar daca, in plan exterior, interventia este insignifianta, exista in mod cert un beneficiu moral care se desprinde de aici.

Exista, mai apoi, argumentul minimalizarii fraudelor electorale. Celui care nu se prezinta la vot i se pot manipula, cu o mare mare usurinta decit s-ar crede, atit buletinul de vot cit si identitatea. Astfel de lucruri li se intimpla uneori si acelora care voteaza efectiv, dar o fac intr-o alta circumscriptie, ca atare nu e dificil de imaginat cite se pot intimpla cu buletinul de vot in absenta utilizatorului. Frauda asta s-a vazut si se va mai vedea.

Al treilea argument e de ordin statistic si se traduce prin expresia “exemplu personal”. Aplicabilitatea sa este in mare masura legata de natura poporului din care facem parte: un popor dezbinat din pricini diverse si greu de mobilizat in momente in care un manifest de massa este necesar. Indiferentismul, refuzul de-a iesi in fata si de a-ti exprima pozitia e caracteristic multor romani. In atari conditii sa nu va mire ca exista oameni care, in mijlocul evenimentelor electorale, stau in expectativa. Pentru ei, prezenta “celorlalti” la urne poate fi intotdeauna un factor de mobilizare. Daca “celalalt” intreprinde un lucru, se pune in miscare o tendinta mimetica care poate, in anumite cazuri, face mai mult pentru echilibrul nostru social decit un milion de apeluri la vot enuntate de politicieni.

Cit despre dorinta politicienilor de a veni lumea in valuri la vot, e numai “advertising”. Astora chiar le-ar conveni sa nu se prezinte la urne decit un sfert din electorat, si acolo sa predomine voturile de blam si cei ale caror voturi au fost cumparate. Legile electorale permit, din pacate, ca votul unei minoritati sa promoveze o intreaga clasa politica, cu presedinte cu tot. In conditiile astea, a te mindri cu faptul ca ai permis unui grup aproape nesemnificativ sa aleaga pentru tine, e simbolul unei responsabilitati care zace moarta de inanitie.

Next Page »

Blog at WordPress.com.