Blogul proletarului de tranzitie

March 29, 2011

Din ciclul marilor conspiratii ale istoriei demontate de Wikileaks

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:52 am

Documentele scoase la iveala de site-ul Wikileaks relative la situatia Romaniei ultimilor ani par desprinse din filmele cu prosti. In primul rind ele vadesc limpede respectarea ordinului primit de sus: “Sustineti-l pe presedintele in exercitiu”, drept pentru care emisarii ambasadei fac pe dracu-n patru sa besteleasca Opozitia chiar si atunci cind argumentele alese sint caragialiene. Iar in al doilea rind ele demonstreaza dificultatea mentalitatii americane de a citi jocurile de culise balcanice drept ceea ce sint: minarii financiare. De unde si incercarile “telegrafistilor” ambasadei SUA de a descifra origini complicate ale respectivelor jocuri: “cutare face politica Rusiei”, “cutare face politica Orientului”, etc.

Cu alte cuvinte, oligarhia financiara romaneasca are radacini oculte, nu tine de escrocherie si de coruptie. Descoperirea, dupa parerea mea, e foarte tare si pe chestia asta noi, romanii, ar trebui sa facem valuri sa ne recapatam recunoasterea internationala de genii politice. Proaspata recunoastere si, eventual, o medalie vor sterge cu buretele prima recunoastere a romanilor, aia de ciubucari si moftangii. O faima neconcordanta cu realitatea care tocmai a fost demolata de CIA. Cinste americanilor ca ne-au redat locul meritat pe piedestalul relatiilor diplomatice internationale.

Ambasada SUA uita, cu grija, sa specifice in depesele transmise Centrului, ca in Romania cele mai durabile contracte politice se stabilesc la birt, cele mai importante legi se trec fara vot si cele mai solide propuneri de afaceri banoase le fac firmele nou-infiintate cu capital zero. Faptul ca majoritatea telegramelor ambasadei se bazeaza, ca si continut, pe niste declaratii soptite, pe conversatii la care s-a tras cu urechea si pe studiul presei politice romanesti ma lamureste pe deplin de acuratetea si validitatea concluziilor pe care americanii le-au putut trage in legatura cu Romania.

Daca, dimpotriva, americanii astia carora Wiki tocmai le-a dat pe fata corespondenta, s-ar fi ostenit intr-o zi, numai una, sa iasa pe strazile Bucurestiului la pas, fara masina oficiala, daca ar fi vrut, in caz de boala, sa se trateze la un spital local, nu la alea de peste granita si daca in locul presei politice ar fi studiat presa de can-can, cred ca s-ar fi lamurit pe deplin cum sta treaba cu fondurile FMI, cu afacerile de stat, cu politica pro-rusa, pro-orientala, s.a.m.d. Si-ar fi dat, cu alte cuvinte, seama ca scriu timpenii.

Acuma nu ma indoiesc ca o parte din angajatii astia ai Ambasadei SUA stiau ca scriu timpenii, dar se consolau probabil la ideea ca ele urmau sa ajunga tot in mina unor timpiti. Drept pentru care…

Advertisements

March 27, 2011

Din analele francofoniei romanofobe

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:32 am

In marginea unui articol de aici.

Ieri mi-erau semnalate citeva ecouri ale cititorilor revistei “Le Figaro” la stirea ca FMI deblocheaza o noua transa de un miliard de Euro destinati Romaniei. Persoana care imi indicase lectura respectiva era intrigata de faptul ca aversiunea francezilor fata de romani incepe sa ia proportii, lucru usor detectabil si din micile rautati scrise relativ la articol. Cu toate ca nu era vorba de comentarii abundente, francezii neavind apetenta romanilor pentru comentariul politic, dar practicind si ei cu mare aplomb tonul acid, e de remarcat faptul ca din rindurile scrise absolut nici unul nu ne era favorabil.

Chiar daca tonul il dadeau comentariile ceva mai elaborate, de 2-3 fraze, care exprimau intrucitva elegant reactia francezilor – spre exemplu: “Romania merita sa fie indatorata pina la sfirsitul existentei sale” ori “Sper sa nu trebuiasca sa plateasca Franta oalele sparte ale romanilor” – se ajungea cu usurinta si la atacuri mai explicite: “Cersetorii fac coada la FMI”, “Basescu va utiliza banii pentru a ni-i trimite pe mizerabilii sai”, “Cu banii astia li se lustruiesc caravanele tiganilor”, etc. Dovada suplimentara ca perceptia francezilor despre romani angajeaza deja un criticism extrem care nu poate fi, dupa parerea mea, decit de data mai recenta. Mai exact de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana in 2007, cind Franta a devenit una din tarile-tinta pentru emigratie, turism si afaceri.

Cu toate ca de regula inteleg si chiar sustin unele sarje critice la adresa tarii mele, atunci cind ele sint intemeiate, nu pot sa nu constat totusi ca francezii nu sint cei mai in masura sa-i ridiculizeze pe romani. In fond, ani de-a rindul Romania le-a furnizat francezilor niste mari repere de cultura autentica (Brincusi, Tzara, Enescu, Cioran, Eugen Ionescu, Marta Bibescu, Monica Lovinescu, etc). Numai pentru ca acum, in imediata contemporaneitate, ghinionul a facut sa le oferim si niste rebuturi sociale, cu siguranta in numar mai redus decit le va fi oferit Magrebul de doua secole incoace, tratamentul asta de ridiculizare xenofoba mi se pare exagerat. Insa daca e sa judec, totusi, la rece acest tratament, il pot vedea si ca pe-o statistica a actualei mediocritati intelectuale care bintuie Franta si Europa in genere. In mod cert, veacul 21 nu va aduce cu sine nici o revolutie culturala.

Inchei cu un comentariu din “Le Figaro” cu care se intimpla sa fiu de acord: “Fondul Monetar tocmai si-a adjudecat Romania la pret de nimic”. O dovada limpede ca daca lumea trece dincolo de antipatiile de principiu, poate vedea si cum se scrie istoria tragica a unei tari.

March 25, 2011

Asteptari si atitutdini

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:04 am

Ati trait vreodata sentimentul ratarii unei convingeri? Faptul de a afla ca lucrul in care credeai este contrar asteptarilor tale, provoaca o frustrare profunda. Asta pina sa afli ca exista o forma si mai adinca, si mai dureroasa a respectivei senzatii: atunci cind iti ratezi toate convingerile. Sau cind constati, in lant, ca nimic nu e ceea ce parea a fi in momentul in care ti-ai construit principiile, ai acordat oamenilor incredere, ti-ai investit banii, etc. Lumea devine o cloaca, oamenii devin mizerabili si institutiile financiare devin niste plosnite.

In momentele respective, oamenii decisi sa supravietuiasca isi gasesc refugii: cultura, viciul ori cinismul sint numai citeva dintre acestea. Studiezi, inlocuind aspiratiile materiale cu aspiratii spirituale, bei pina cazi sub masa ori comentezi pe ton negativ tot ceea ce vezi in jur: cu toate sint niste tehnici de supravietuire ale rasei umane in societatea civilizata. In trecut, ele nu s-au dovedit necesare. In prezent, nu se mai poate fara ele.

Asa cum, pentru marea majoritate, propria cariera ori familie trec drept prioritati absolute, iar lumea isi formeaza convingerile de capatii in legatura cu ele (copiii trebuie sa ajunga departe, in meserie trebuie sa fie performanta, etc), exista si oameni care, din pacate, isi formeaza convingeri bazindu-se pe politica ori pe societate. De la clasa politica ei asteapta masuri, de la societate asteapta solidaritate ori intelegere, etc. Astfel de oameni devin cazuri incurabile, fara refugiu: ei sufera si se alarmeaza de fiecare data cind situatia politica interna inregistreaza suisuri si coborisuri. Dar cel mai tare se alarmeaza atunci cind se apropie de constatarea ca intreaga politica romaneasca e o minarie, lucru pe care nu vor sa-l accepte nici in ruptul capului.

Discutam ieri cu cineva care se arata deprimat de ultimele demonstratii de coruptie intretinute de niste reprezentanti ai opozitiei (intr-un fel sau altul), depresie care devenea cu atit mai adinca cu cit in aparenta, odata cu auto-discreditarea opozitiei, partidul guvernamental cistiga credit. Vrind sa-l linistesc, i-am explicat ca in ceea ce priveste partidele, nici unul nu va cistiga mai mult credit decit altul si ca, eventual, singura concluzie care poate fi trasa la nivel gregar e una in coada de peste. Fie nici un politician nu e demn sa reprezinte Romania, nicaieri, sau dimpotriva: toti sint demni s-o reprezinte pentru ca asa e ea.

Incercarea mea, impaciuitoare, de a-i arata omului ca asteptarile de la politica nu sint niciodata satisfacatoare, mi-a atras un repros. Domnule, e limpede ca de aia merg treburile rau, ca lumea, in loc sa ia atitudine, sta ca si mine – calma, adica – inaintea unor atari evenimente abisale. E momentul in care cinismul meu de om cindva deziluzionat si actual spectator fara asteptari al politicii romanesti a iesit la suprafata. Astfel i-am infatisat omului o teorie simpla: atitudine exista! Parerea mea e ca in tara asta toti luam atitutdine. Unul huiduie, altul isi da foc, altul sare de la balcon, altul fura in draci, altul scrie degeaba, altul face talk-show-uri, altul le urmareste, s.a.m.d. Toate astea sint atitudini. Milioane de atitudini personale, fiecare cu-a lui.

Problema reala e ca fiecare nu vrea sa stie decit de propria atitudine. Daca se iau altii dupa el, e in regula. Dar invers, sa se ia el dupa altii, ar fi o infamie. O blasfemie. O paranghelie.

O Romanie.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.