Blogul proletarului de tranzitie

January 30, 2011

Azi in Timisoara, miine-n toata Africa

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:22 am

Marile revolutii arabe dau, de citeva zile, fiori lumii. In nordul Africii, amortit de citeva zeci de ani, Tunisia si Egiptul par sa se fi desteptat la viata, pretinzind un sistem de guvernamint democratic. Chiar daca nu se stie exact ce anume a generat tumultul (pentru ca, la fiecare asemenea miscare de mase, originea o constituie evenimente altadata izolate, care de data aceasta se leaga intr-o manifestare unica, convulsiva), rezultatul lui este vizibil revolutionar. Caci revolutie este orice miscare de mase care schimba un sistem politic.

Cine nu cunoaste bine istoria acestui nord al Africii, cuprins acum de freamat popular, se poate extazia cu usurinta spunindu-si ca o revolutie este un semn bun, un semn al schimbarii. Cind cunoaste insa aceasta istorie, e sceptic. Revolutiile de-aici sint, de regula, niste agitatii inutile. Sub acest aspect nu se diferentiaza prea mult de niste regiuni infratite prin mentalitate, precum Asia Mica ori America de Sud. Rolul revolutiilor de aici e aproape intotdeauna acelasi: schimbarea unui dictator cu un altul.

Constanta unor asemenea regiuni, dincolo de culturile diverse, e ignoranta populatiei. Pentru ca revolutiile sunt, mereu, un fenomen popular. Cum e poporul, asa e si revolutia. Societatile despre care vorbeam cunosc, fireste, necesitatea libertatii si a justitiei, la fel ca oricare societate evoluata. Inteleg cind drepturile le sint nesocotite, de unde si miscarile de masa. Ceea ce nu inteleg ele sint trei lucruri: politica, economie si mecanismele puterii. Trei lucruri care nu se schimba niciodata.

Legile astea, daca ar fi sa le dam o expresie, ar suna cam asa:

Legea politica: daca politicienii locali te-au condus prin minciuni, constringeri si restrictii pina in momentul revolutiei, ei te vor conduce tot la fel si in epoca urmatoare, indiferent de sistemul de guvernare adoptat. Analog: comportamentul uman bate strategia de partid.

Legea economica: daca populatia tarii tale a produs mereu un anume randament economic, generind venituri in functie de acest randament, indiferent de puterea politica, randamentul (si nivelul de trai) nu vor creste. Analog: saracia trecuta nu poate fi exoflisita prin lege.

Legea mecanismelor puterii: puterea este de natura sa satisfaca orice necesitate: profit, receptivitate, respect. Ca atare, indiferent de educatia si de personalitatea individului care preia puterea, ea va raspunde cel putin unei nevoi a acestuia. Drept urmare, noul lider va incerca intotdeauna sa descopere o metoda de prezervare a puterii. Situatia nefericita survine atunci cind liderul paseste in urma unei dictaturi, pentru ca atunci nu exista decit UN SINGUR model de prezervare a puterii.

Gasiti voi ce analogie vreti la chestia de mai sus. Iar odata ce va dezvoltati astfel de reflexe, urmeaza sa va adresez o intrebare, ca la scoala: mai cunoasteti alte tari in care o revolutie a inlocuit un dictator prin altul?

Advertisements

January 29, 2011

Cine cade, ala e

Filed under: Idei personale — proletaru @ 10:06 am

Exista, imi spuneam mai devreme, o politica de umilire a indivizilor care se opun puterii. E o chestiune traditionala care exista in majoritatea tarilor, chiar si in cele mai democratice. Iar in Romania e, daca ne luam dupa tabloul pe care Camil Petrescu i-l zugravea deputatului Nae Gheorghidiu, un fapt profund istoric. S-a facut, adica, si se va mai face.

Faptul ca, din cind in cind, umilintele si sicanele antrenate de putere mai produc si traume (fizice ori psihice), e un lucru strict colateral. In realitate, anumite puteri, mai sadice, mizeaza exact pe aceste traume: daca se sinucide unul, daca altul face un atac de cord, lucrul este privit ca o victorie politica. A vedea in suferinta individuala o victorie politica devine, ca atare, o mentalitate.

Daca acestei mentalitati nu i te poti impotrivi, poti totusi sa constati ceva in marginea ei. Anume ca, din punct de vedere istoric, intotdeauna acolo unde un sistem politic a jubilat la suferinta opozantilor, lucrurile au degenerat grav. Ergo, e plina istoria Europei din ultima suta de ani de lideri care au jubilat pe cadavre. Sadismul in politica s-a dovedit dezastruos, atit pentru putere cit si pentru opozitie.

Acuma, sigur, vom pastra proportiile. Traian Basescu nu e, deocamdata, nici Antonescu, nici Carol II in termeni de represalii violente fata de opozitia politica. Dar nu e astfel nu din pricina unei inalte onestitati morale, ci dintr-o ratiune mult mai practica: victimele sicanelor sale nu sunt decit aceia de care afacerile personale nu i se leaga in mod curent. Victimele acestea nu au, totusi, legatura cu opozitia nominala. Care si ea e o iluzie, caci ideologia nu inseamna nimic pentru majoritatea politicienilor actuali. Iar potrivit sistemului de represalii imaginat de presedinte, criteriile de selectie pentru cei pusi la zid nu sunt dovezile impotriva lor, ci felul in care sunt sau nu conectati la mecanismul afacerilor de stat. Selectia subiectiva bazata pe capital.

Pina la urma e si asta o mentalitate capitalista, nu-i asa?

January 28, 2011

Mic tratat de creditare

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:18 am

Intr-un talk show televizat de-acum doua seri, niste domni impozanti isi puneau problema ratarii investitiilor chinezesti de catre Romania. China e un soi de investitor mondial si, foarte recent, primul ministru chinez a facut o incursiune prin Europa, lucru din care au iesit o gramada de miliarde de Euro pe care China urmeaza sa le pompeze in Germania si Spania (si nu numai) sub forma de investitii. In Romania lucrul nu s-a putut face, deoarece nici plan de afaceri nu exista, nici omul nu fusese invitat.

Ei bine, istoricul Adrian Cioroianu cita o declaratie a presedintelui Basescu de la inceputul lunii, in care omul de stat isi profesa anticomunismul de Golden Blitz mergind pina a spune ceva de genul: “domnule, de la chinezi noi nu ne imprumutam, caci se stie bine ce reprezinta chinezii”. Ori comentatorii politici au retinut, din stupidul discurs iterat cu aplomb de primul roman al momentului, numai partea de demagogie anticomunista, cind, dupa parerea mea, enormitatea semnificativa o reprezinta ideea de “imprumut”. Sa explic de ce.

Din cite intelegem, prim-ministrul chinez voia sa investeasca in Europa. Chinezii, avind in mod curent sume de bani cu care nu mai stiu ce sa faca, urmaresc sa amplaseze o parte a banilor in proiecte europene. Statele care au prezentat atari proiecte, au incasat potul. Ori atunci cind din start presedintele roman elimina business-ul din discutie, si baga la inaintarea ideea de “imprumut”, pentru mine e un semn ca omul a estimat exact performanta Romaniei de azi. Economia romaneasca nu poate raspunde la investitii – n-are idei, planuri, proiecte ori firme! – e capabila doar sa raspunda la imprumuturi. Cu alte cuvinte, in loc sa produci un ban, mai bine-l iei cu imprumut si-l restitui cind s-o putea.

Pe chestia asta, presedintele Basescu ne explica exact nivelul nostru in lume. E nivelul unor oameni care s-au obisnuit atit de mult sa ia bani nemunciti, fara proiecte, fara lucrari, fara idei, incit numai termenul de “imprumut” mai poate functiona intr-o asemenea societate. El insusi e la fel cu restul societatii, deoarece o breveteaza si-i admira functiile artificiale, in care nu exista multiprofit ci quid-pro-quo. Creditor si debitor. Atit.

Milionul ala de firme romanesti din Registrul Comertului sint numai decorul acestui tablou de iarna cu porumbei prezidentiali.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.