Blogul proletarului de tranzitie

December 31, 2010

La multi ani, cititorii mei

Filed under: Idei personale — proletaru @ 2:27 am

Speranta mea, speranta definitiva, pentru ca mereu am s-o port in mine, si speranta irevocabila, pentru ca indiferent cite fapte ar veni in intimpinarea ei, asteptarile n-au sa se sfirseasca, este ca orice an care urmeaza imi va aduce mai putine subiecte de ordin social ori politic si mai multe de ordin spiritual. Pentru ca, sincer, as vrea sa va vorbesc (si sa va aud raspunzindu-mi) in legatura cu niste carti, niste filme, niste vise. In legatura cu orice pasiune care ar merita, intr-o lume ideala, sa ia locul preocuparilor destinate supravietuirii.

A va spune eu, dumneavoastra, “La multi ani”, este un privilegiu. Niciodata omul care se afla in fata unui auditoriu nu intelege in ce postura frumoasa se afla. A vorbi lumii, a avea un ecou… Lucruri pe care le fac profetii. Si e numai la indemina celui care expune sa devina un profet bun ori unul rau. Darul pe care-l face multimii este, pina la urma, acela care-i va sta alaturi pina la moarte. Adevarul sau.

Mi-e imposibil sa stiu ce va fi miine. Insa nu a sti este important, ci a primi viitorul cu seninatate. A infrunta ziua urmatoare pastrind asteptarile deoparte. Daca unele au sa se implineasca, cu atit mai bine. Daca nu, a fi inca stapin pe propria constiinta este o realizare la fel de buna. Cu timpul ea are sa devina cea mai buna realizare, cea mai inalta performanta a noastra. In lupta cu timpul, a ramine acelasi este cea mai redutabila arma a omului.

La multi ani, cititorii mei!

December 27, 2010

Cum isi petrec romanii Christmas-ul

Filed under: Idei personale — proletaru @ 10:56 am

Exista citeva obiceiuri de Craciun practicate indeosebi la romani care se pare ca functioneaza absolut inertial, in pofida conditiilor de trai si a starii economiei. Niste cutume fara suport mitologic, dar deja eternizate (sau in curs de eternizare).

Primul ar fi obiceiul magazinelor de-a scumpi totul in jurul sarbatorilor, stiind ca oamenii vor cumpara oricum. Aceasta timpenie care nici macar nu e capitalista (caci legea capitalismului spune ca scazind pretul pentru o perioada redusa, inmultesti cumparatorii, faci reclama magazinului si produsului) ci e de-a dreptul balcanica. Adica nu intra sub incidenta unui criteriu de piata ci sub un unghi de mentalitate locala, in speta una orientala. N-o fi stiind el, Orientul, cu ce se maninca economia politica, dar specula o face cu ochii inchisi.

Al doilea obicei incetatenit pe aceste plaiuri in apropierea Craciunului e haleala de porc. De la mic la mare, fara discernamintul legat de virsta ori de idealul mincarii rationale, romanii se simt nevoiti sa bage la ghiozdan contributia esentiala a porcului la istoria lumii, si anume carnea acestuia. Sub forma de cirnati, chiftele, fleici, n-are importanta cum. Porc sa fie. Cei care-si permit sa taie, taie, cei care pot sa cumpere, cumpara, iar aceia care nu-si permit si nu pot de nici unele, fie viseaza la delicatesele respective, fie se amplaseaza in zonele de unde poate sa “cada” ceva. Cert este ca pentru o semnificativa majoritate, barbati, femei, copii, totul graviteaza in jurul carnii de porc. O chestie care nu poate, dupa parerea mea, sa fie chiar de bun augur.

Al treilea obicei e de sorginte mai noua, si el reprezinta ciupeala unor melodii americane de sezon si intonarea lor in dulcea limba romana. Cu toate ca melodiile sint aceleasi si versurile aproximativ aceleasi, in fiecare an se gasesc destui care sa caste gura la un asemenea tip de “entertainment”. El se vinde bine, iar daca ar ajunge, printr-un miracol, sa depaseaza vinzarile manelelor, as fi gata sa-mi revizuiesc atitutdinea fata de aceste, in fond nevinovate, preluari muzicale.

Ultimul obicei, survenit si el mai recent si introdus mai cu seama de televiziuni, e repetitivitatea mesajului de a face un dar celor care n-au. Nevoiasilor. Si, intr-adevar, mesajul e corect, pentru ca in Romania sint multi nevoiasi. Dar daca televiziunile ar dori sa difuzeze un mesaj care sa fie intrutotul corect, el ar trebui sa fie ceva de genul: “domnilor, nu mai alimentati, prin niste cadouri oricum infime, iluzia unor amariti ca cineva se intereseaza de ei. E ridicol si e dureros. Mai bine ginditi un sistem de intr-ajutorare reala, in care si investitia sa fie utila si oamenii care o receptioneaza sa se poata face ei insisi utili.”

Sau, si mai bine, vorbim cu Stephen Hawking ala, poate ne sugereaza cum sa dam timpul inapoi cu vreo 21 de ani, cind nu existau atitia napastuiti, cind romanii isi permiteau lejer carnea de porc iar magazinele nici nu prea aveau ce scumpi. Numai sa fim atenti cum reglam acele masinii timpului, sa nu nimerim in plin Ev Mediu, cind Basel Voda Intiiul, inainte sa le dea in cap imperialistilor din Schengen la strimtoarea Posada, a facut probe pe citeva milioane de bugetari romani.

December 24, 2010

Raspunsuri romanesti la drame universale

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:01 am

Problema cameramanului de televiziune care s-a aruncat de la balconul Parlamentului acuzind abuzurile guvernului in exercitiu a fost, deja, dezbatuta si ultra-dezbatuta prin toate mediile. Pentru presa de opozitie el este un erou care s-a angajat intr-un act de disperata dizidenta. Pentru presa puterii, un om cu probleme psihice. Iar pentru comentatorii din celelalte medii, o tinta a compatimirilor, a suspiciunilor sau a ironiilor. Dupa gindirea si principiile fiecaruia.

Literalmente, in legatura cu acest caz, ma abtin sa am pareri. Sau, mai exact, ma abtin sa am pareri in legatura cu motivatiile si rationamentul care l-au condus pe om la gestul sau. Nu-mi pot imagina ce va fi gindit si ce va fi simtit, si cred ca cel mai corect pentru toata lumea este sa nici nu pretindem ca o constiinta de sine se poate estima prin imaginatia cuiva.

Am, totusi, pretentia ca actul sinucigas poate sa ne explice un lucru. Oricine cunoaste arhitectura salii respective, poate presupune ca efectul unui asemenea salt, pentru un barbat tinar, n-avea sa fie decit o suferinta atroce si nu moartea. Este posibil ca omul sa-si fi deliberat gestul tocmai in ideea de a profita de prezenta sa in Palatul Parlamentului, de a face aceasta declaratie abrupta in fata unor oameni care chiar au puterea in mina. Gestul sau a si devenit, astfel, mult mai semnificativ decit al unui sinucigas care se arunca de la etajul zece intr-un oras oarecare, departe de cei care trag sforile politicii din tara asta.

Un om de televiziune stie, mai bine decit multi altii, ca exista stiri care devin eveniment, si stiri care ramin umplutura. Prin decizia sa, omul de televiziune arata ca a intuit importanta manifestului sau, si ca a sustinut acest manifest asistat de doua mecanisme-cheie intr-un stat: guvernul si televiziunea. Odata cu guvernul si odata cu televiziunea, tot publicul si toti politicienii au fost pusi in tema cu imposibilitatea unui om de-a mai suporta regimul actual.

Act de curaj? Ultimatum public? Nici nu stiu. Insa constatarea mai amara priveste, pentru mine, nu suferinta unui om, ci logica acestuia. E un semn ca oamenii pot, in Romania de azi, sa premediteze un gest sinucigas si constienti fiind de prezenta camerei de filmat. Ori aceasta dominatie a televiziunii in viata noastra este, pina la urma, cea mai potrivita expresie a alterarii societatii.

Romania ca tara telenovelistica. Cite episoade?

Next Page »

Blog at WordPress.com.