Blogul proletarului de tranzitie

September 29, 2010

Revolutia ciuruita

Filed under: Idei personale — proletaru @ 12:36 am

Scria “Romania Libera” de azi ca revolutionarii si-ar fi bagat coada in cele mai recente marsuri de protest organizate de sindicate, marsuri care au culminat fie in imbrinceli, fie in deplasarea protestatarilor de la guvern la presedintie. Mesajul era, mai exact, acela ca revolutionarii ar fi fost implicati in aceasta prin intentia initiatorilor protestului de a organiza o celula de revolta, de anarhie in mijlocul protestatarilor. Ergo, astia nu puteau scanda propriile lozinci, nu puteau marsa de unii singuri, nu puteau sa se imbriceasca cu fortele de ordine de capul lor, trebuiau manipulati din interior de niste profesionisti.

Ceea ce ma incita si enerveaza la culme nu este nici prostia inimaginabila a celor care au gindit si permis publicarea unui asemenea articol, nici probabila punere in scena pe care acest articol o realizeaza, si anume anuntarea unei posibile persecutii guvernamentale a revolutionarilor. Asemenea enormitati si nedreptati flagrante, daca sunt posibile undeva, sunt posibile in Romania de azi, o tara carpatica care a devenit deja o suburbie rau-famata a Balcanilor. Altceva e, insa, revoltator: faptul ca la douazeci de ani dupa Revolutie, niste oameni care au facut-o posibila sint perceputi doar ca o masa de instigatori si scandalagii. Cei care au facut o realitate din faptul ca azi Romania Libera isi poate tipari penibilitatile fara sa fie pusa la zid, au devenit, pentru niste ziaristi de mina (si lumea) a treia, identici unor anarhisti de birt, pregatiti exclusiv pentru ca, la o adica, sa plaseze niste pumni si picioare unde trebuie.

Revoltator sau nu, acest model de jurnalism si chiar de perspectiva, pina la un punct, este totusi edificator pentru societatea noastra. Pentru ca revolutia, in ciuda eforturilor citorva oameni, a esuat. S-a ratat. Si totul redevine, pina in cele mai mici amanunte, ceea ce a fost cindva, dar nu in chip firesc, ci hiperbolic, epuzind proportiile suportabilului. Asa se face ca la atitia ani de la implinirea acestei revolutii esuate, luptatorii redevin huligani, poporul redevine paria, parasutele redevin matroane, lingaii redevin ziaristi si necioplitii redevin lideri ai natiunii. Petru Rares n-a gresit, vom fi ce-am fost dar, din pacate, mult mai mult decit atit. Adica ne vom depasi pe noi insine in toata mitocania si saracia de spirit de care sintem capabili.

September 27, 2010

Din cartea demisiilor onorabile

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:58 am

Exista termenul asta al “demisiei de onoare” pe care il tot vehiculeaza, mai ales in ultimele zile, unii politicieni romani. Inteleg, ca atare, ca un om isi da demisia de onoare dintr-o functie, in momentul in care se simte fie responsabil pentru prostul mers al lucrurilor de care raspunde, fie insuficient calificat pentru a face fata dificultatilor functiei. Indiferent care e cauza demisiei, se pare ca ea e “de onoare” pentru ca omul care isi da demisia consimte astfel sa faca un act onorabil.

Nu pot sti daca Vasile Blaga, un om sub care, de un an incoace, Internele au dus-o mai prost decit in prima sa investitura, e un tip onorabil. Nu-l cunosc personal. Nu cred, de altminteri, ca exista nici un politician care sa fie onorabil sub aspectul promisiunilor vizavi de propriul electorat. Iar o demisie de onoare, aceasta forma de harakiri dimbovitean, chiar laudabila pentru scopul ei, nu te scuteste de trecut. Pe Blaga, de pilda, nu-l scuteste de dezonoarea de-a fi pactizat cu un guvern al imposturii si cu o reforma penala prin insasi natura ei.

Am mai spus-o: atunci cind e sa tragi linie, constati ca toate guvernele Boc au fost alcatuite din ministri care, la cererea presedintelui, si-au faultat fieful propriu. Asa cum Seitan i-a faultat pe pensionari, Vladescu pe functionarii publici, Funeriu pe profesori, Udrea pe turisti, si tot asa cum Emil Boc a luat la maciuca intreaga societate civila, precum in filmele in care superstarul porno Rocco Siffredi dadea iama in cucoanele alea de moravuri flescaite pina cadeau toate ca mustele, si Vasile Blaga le-a tras-o politistilor cum a putut el mai bine, imaginindu-si probabil ca va veni si ziua in care poate sa scape de toata aceasta povara a unei ipocrite responsabilitati printr-o demisie de onoare.

In raport cu omul Vasile Blaga, demisia ministrului care si-a lasat sectorul de raspundere la indemina unor impostori, fie ei si sus-pusi, nu e una de onoare. De onoare devine aceasta demisie abia in raport cu toti aceia care au decis sa ramina pe mai departe in galeriile subrede ale unui guvern de termite.

September 25, 2010

Eu cu cine nu votez?

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:09 am

Ii mai vad pe cite unii ca se scandalizeaza copios atunci cind constata, de pe urma “dezvaluirilor” politicienilor, ca nu rareori cite un lider al opozitiei s-a infratit la o slibovita cu un lider al puterii. Ii vad ca se intreaba aiuriti daca mai e vreunul de incredere si daca nu cumva toata clasa politica a fraternizat, pactizat si baut impreuna la un moment dat. Dupa care lasa in aer frazele neraspunse ca un cap de acuzare impotriva intregului sistem politic romanesc, corupt si viciat.

Astia sint idealistii care nu vor merge la vot. Dincoace de ei, alti oameni cu ochii atintiti inspre clasa politica, insa avind o judecata mult mai pasiva si, de regula, o scirba nemarginita. Astia sint cinicii, si nici ei nu vor merge la vot. Cu totii intuiau dinainte ceea ce idealistii acuma afla, anume ca intreaga clasa politica fraternizeaza in afaceri si in cumetrii, precum si ca orice reforma, de oriunde ar veni, e o chestie perdanta pentru populatie.

Normal ca dupa enumerarea cinicilor care nu asteapta nimic si a idealistilor deziluzionati vom ajunge, la un moment dat, si la un segment al populatiei care inca mai crede in cel putin o parte a clasei politice. Si astia sint un fel de idealisti, de un idealism radical insa: fanaticii. Ei stiu exact cu cine vor vota si pe ce criterii, indiferent ce se intimpla intre timp, chiar daca se descopera la activul favoritului lor abuzuri si ilegalitati, chiar daca respectivul se dovedeste deplorabil. N-are importanta, fanaticii vor merge la vot.

Din pacate, in ziua de azi tot in categoria fanatismului cade si acela care voteaza pentru o idee, care apreciaza o doctrina, care chiar crede in traditia unui partid. Pentru ca tot un idealist care nu s-a lecuit este, un idealist ajuns caz patologic. Asta e populatia alegerilor viitoare: cinicul, deziluzionatul si fanaticul, dintre care numai cel din urma va vota.

Scriu textul asta si ma gindesc ca el ar trebui sa sune ca un fel de intrebare adresata intregii populatii romanesti: nu e cam nedrept ca intr-o tara unde politicul conduce totul, cea mai mare parte a electoratului sa nu mai fie motivata de nimic in votul sau? Sa le ramine votul doar celor minati exclusiv de umori personale? Pina la urma chiar numai asta sa fie Romania, adica o tara in care, in trecut, majoritatea il votau din constringere pe unul pe care-l urau, iar in prezent majoritatea renunta la vot numai ca sa nu-i voteze pe cei pe care-i uraste? Asta inseamna ca libertatea noastra nu e decit aia de a nu iesi din casa si a merge la vot. In rest, totul e la fel.

Cam putin profit pentru ditamai revolutia.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.