Blogul proletarului de tranzitie

July 31, 2010

Alzheimer de Romania

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:42 am

Ca romani, ne-am obisnuit sa spunem, cu un fel de mindrie chiar, ca nu ne mai mira nimic. Nu ne mira costul unui brand de tara, nu ne mira ca fiecare minister lucreaza impotriva oamenilor de care raspunde, nu ne mira ca nivelul de trai e sub ala din ’89, nu ne surprind preturile ori taxele imense in raport cu salariile cetateanului de rind, nu ne impresioneaza reactiile violente ale presedintelui la interprelarile cetatenilor si intreg absurdul vietii de aici, de la periferia Europei, ne lasa reci.

Cred ca, de fapt, asta e si problema noastra, atit individuala cit si in general. Aristotel spune ca mirarea este aceea care naste filosofia. In acest caz faptul de a nu ne mai mira obstructioneaza, din start, toate intrebarile pe care ni le-am putea pune. Gindirea se atrofiaza, intelectul se acopera de resemnare si platitudine iar cetateanul, renuntind sa mai reactioneze la realitatea din jurul sau, tinde sa ia de bun totul. De la asa-zisele investigatii din mass media pina la cite-un anemic discurs guvernamental. Discutiile noastre devin repetitive si sarace, nu mai sint animate de idei si, de regula, se invirt in jurul unui acelasi subiect.

De-intelectualizarea populatiei, sau, altfel spus, reducerea romanului la stadiul de leguma este, totusi, unul din putinele lucruri pe care nu le mai putem pune in seama guvernului actual. Mai mult decit atit, am putea spune ca guvernul actual este el insusi o consecinta a acestei de-intelectualizari populare, a acestei incapacitati rationale care ne bintuie. A gindi inertial, a-ti uita intrebarile, a-ti pierde speranta, a nu mai credita existenta cu nici un sens, a trai in scirba sint, toate, simptomele unui popor obosit.

Debuteaza acum, la inceput de mileniu trei, si epoca Alzheimer-ului romanesc, care nu e o boala a uitarii, ci una a deprecierii ca fiinta. Asa se explica tot soiul de fenomene aberante, precum regretul Ceausestilor, renuntarea voita la cultura, reactiile nefiresti la tot soiul de stimuli, rata sinuciderilor fara motiv coerent, cascatul gurii la televiziuni de proasta calitate. Placiditatea, stoicismul patologic si gratuit, disparitia revoltei din sistemul interior al omului romanesc devine, astfel, o conditie pentru o boala din care nu se mai iese.

Si iata cum un intreg popor isi va urma, simbolic, emigrantii, pasind fara reactii in incinta Europei. Care n-are sa ne mai fie hotel de lux, ci azil.

July 30, 2010

Brand-ul de tara si trend-ul de tara

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:52 am

Se tot zvoneste – de altminteri un zvon perfect intemeiat, daca e sa verifici practic – ca nenorocitul de brand de tara achizitionat de Ministerul Turismului, prin licitatie, cu suma de opt sute de mii de euro, nu numai ca seamana izbitor cu simbolul grafic al unei companii britanice, dar si ca respectivul simbol se poate cumpara de pe Internet contra citorva zeci de dolari.

Din tranzactia Ministerului Turismului se reflecta, as spune, cel putin trei chestii absurde. Absurde pentru Romania. Dupa cum urmeaza:

Prima ar fi sa angajezi o firma de branding exclusiv pentru prezentare. Branding-ul care, potrivit unora, tinde sa devina o adevarata arta a simbolurilor, nu e in realitate decit o frisca occidentala, mai exact supozitia ca un produs intr-o prezentare placuta ochiului se vinde mai bine. In marketing-ul occidental nu prea exista firme de branding pur – de regula cei care creeaza grafica pentru website-uri sau sint specializati in arta fotografica, se ocupa si cu brand-ul. Ca atare aia iti fac un site, iti baga informatia acolo, iti fac logo-uri si iti cumpara si domeniul pe net (apropo, Ministerul Turismului n-are inca un domeniu cumparat pentru reclama la noul brand). Toate pentru citeva sute, mii, eventual zeci de mii de Euro, depinde de cerinte.

A doua situatie absurda este ca, pe timp de criza, sa intretii contractual si sa achiti niste servicii suspecte, si in acelasi timp s-o faci si pentru o chestie nesustenibila. Pentru ca ori ai ca slogan “Eterna si fascinanta Romanie”, ori “Gradina carpatica”, ori “Sa traiti bine”, Romania tot la fel se vinde, adica tot nevandabila e. Eu fac pariu ca nu exista, in momentul actual, nici un turist proaspat care sa vrea sa-si asume experienta romaneasca. Singurii turisti care ne trec pragul sint doar vizitatorii fideli, care au mai fost si, dintr-un motiv sau altul, s-au simtit bine.

In cele din urma, absurda mi se pare insasi tema sloganului in sine. Sa mai pretinzi ca Romania e verde dupa taierea padurilor, dupa abandonarea agriculturii, lasarea in paragina a terenurilor si umplerea Deltei si a litoralului de deseuri menajere, e cam neloial fata de turist. Sigur, s-ar putea sa mearga in cazul in care Elena Udrea isi imagineaza ca e suficient ca turistul sa viziteze Romania o singura data.

Oricum, daca eu as fi avut ocazia sa lucrez putin la aceasta campanie de promovare a imaginii Romaniei in lume, asa cum o propune Ministerul Turismului, m-as fi luat dupa trendul actual al tarii – vorba aia: nici un brend fara trend –  si trageam tare pe niste chestii mult mai reale si infinit mai atractive. Bagam acolo niste locuinte lacustre, niste combinate din epoca fierului si niste iobagi in asteptarea pensiei, si clar aveam succes cel putin la amatorii de istorie veche si medievala…

July 28, 2010

Fleica si pumnul zilei

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:18 pm

Citesc pe un blog denumuit “smartwoman” (si, pe undeva, le dau dreptate, o jumatate din semnatare sint chiar inteligente, ajungind sa compenseze, prin calitatea textului propriu, lipsa de noima a celeilalte jumatati) despre huliganismul romanesc. Care nu e numai un fenomen specific strazii, sau in orice caz nu reprezinta doar comportamentul oamenilor strazii, ci s-a mutat si in zone presupus mai elevate: restaurante, pub-uri, magazine, cinematografe. Unde personalul de serviciu e grobian, adversativ, ofensiv si cum mai vreti voi.

Recenta experienta a unei tinere agresate, impreuna cu prietenul ei, de angajatii unei terase unde tinerii clienti isi exprimasera nemultumirea fata de meniul comandat, necomestibil, mi-a adus aminte de o scena povestita de Ion Baiesu in care scriitorul ilustreaza cum, intr-un restaurant, si-a petrecut un sfert de ora incercind sa atraga atentia chelnerului. Care chelner a venit, in cele din urma, acru si iritat, reprosindu-i: “Dom’ne, ce ma bizii si ma pisii, nu vezi ca stai destul de comod acilea, nu te ploua, nu te ninge, ce mai vrei?”

Ei bine, daca pe vremuri se putea ride lejer la o astfel de istorisire, si daca mitocania personalului din institutiile – toate, pe vremea aceea – de stat, era ceva de la sine inteles, un dat preexistent, azi nu mai e la fel. Nu mai e la fel de bine, adica. Se pare ca am atins cu totii momentul extremei, cind personalul din institutiile publice il ia la bataie pe client daca nu-i place mutra respectivului sau daca nu face consumatie suficienta. Este un pas inapoi din fata Europei, daca nu neaparat in ce priveste mentalitatea, cu siguranta in ceea ce priveste legislatia romaneasca, care permite totusi unor business-uri de agresiune sa coexiste linistit alaturi de institutii decente.

In SUA s-a inteles ceva mai bine relatia asta de adversitate pe care o implica, uneori, insistenta clientului si stresul personalului. De asta s-a deschis, undeva in Chicago, un restaurant de genul lui “The Wiener’s Circle” (Cerculetzul cremvurstiului) unde nu poti merge decit daca suporti o injuratura buna si poti replica la fel. In felul asta, atunci cind esti intrebat de matahala de dincolo de tejghea “Ce … ma-tii vrei sa comanzi, bai idiotule” poti sa raspunzi linistit: “Da-mi un cheeseburger cu cartofi prajiti, in Pastele ma-tii de vaca grasa!”

Next Page »

Blog at WordPress.com.