Blogul proletarului de tranzitie

May 30, 2010

Din cartea de aur a corporatismului romanesc

Filed under: Idei personale — proletaru @ 10:12 am

Un domn cu evident mult prea mult timp liber si cu o virsta suficient de venerabila ca sa putem presupune ca pe linga Adam Smith nu i-a fost strain nici Marx, face astazi in presa online elogiul capitalismului prin punerea la zid a sindicatelor. In esenta, textul transmite un mesaj simplu: sindicatele sint nocive pentru ca au fortat mereu mina guvernelor sa scoata din buzunar fonduri si sa le umfle burtile bugetarilor, chiar in conditiile in care fonduri nu prea existau si in care recalificarea de personal, restructurarea de posturi sau reducerea de plati era necesara. Ca atare ele stau, cumva, la baza falimentului economic de astazi, datorita manipularii exercitate atit in rindurile guvernantilor cit si in rindurile sindicalistilor.

Pe chestia asta, din cite inteleg eu, sindicatele nu sint bune niciodata. Ideea de a organiza salariatii intr-un grup care sa le protejeze interesele si sa-i apere impotriva abuzurilor conducerii este o idee anti-progresista. De vreme ce progresul capitalist nu se poate acumula decit prin concedieri si fractionari salariale, ar fi culmea sa lupti impotriva lui prin protest organizat. E o prostie sa nu renunti la slujba fara rezerve, sa nu accepti reducerile de venit prescrise de guvern, sa nu intri in foame cu fruntea sus, pentru binele patriei.

Ceea ce uita domnul Vlaston, autorul textului cu pricina, nu este simtul acela care zice ca nu e bine niciodata sa critici o structura sociala fara a te pune in pielea celor care ii apartin. Dinsul nu uita sensul solidaritatii, ci un criteriu de baza al capitalismului mondial: principiul negocierii. Conform acestuia, institutia care detine capitalul (statul, in cazul nostru) ofera ceva si angajatii oricarei intreprinderi, prin reprezentantii lor, accepta sau resping oferta respectiva. Un sindicat este, in primul rind, un organ de negociere. Un aparat care face posibila comunicarea intre angajat si reteaua de conducere, precum si fixarea unor norme de lucru.

Numai in comunism sindicatul are un rol pasiv, inregistreaza neconditionat ceea ce i se da. In capitalism un sindicat este activ si chiar negociaza pentru clientul sau. Cel care doreste eliminarea acestui factor de negociere si de organizare a angajatului este, de regula, si iubitorul feudalismului – dat fiind ca organizarea sindicala este un produs al epocii moderne. Iar a particulariza un caz general (eficienta sindicatelor) prin aplicarea sa la o situatie anume (a Romaniei) nu poate decit sa induca in teoretizarea d-lui Vlaston o eroare logica ce-i face rau textului.

Sigur, textului respectiv nu cred sa-i faca nimic altceva mai mult rau decit faptul ca exista. E ca si cind Ghita Pristanda, simtindu-se nedreptatit de neincrederea superiorilor, ar fi produs un tratat de specialitate despre numararea performanta a steagurilor.

Advertisements

May 29, 2010

Despre guvernul macho si cheltuiala mucho

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:37 am

Nu stiu daca guvernul actual e cel mai prost din perioada postdecembrista, dar e, cu siguranta, cel cu aparenta cea mai dura. In sensul de brutal, barbar, etc. De la pumnul in masa al lui Emil Boc si pina la tonul ridicat al lui Funeriu, de la lipsa de diplomatie a lui Baconschi si pina la crisparea rigida a tuturor astora pe care presa i-a avut in ultimul timp in vizor, e limpede ca in Guvern pare sa fie pe masele scrisnite, pe imbrinceli, pe icnete si pe omor.

Bine, asa se vede la suprafata. In intimitatea sa, guvernul asta e unul teribil de nonsalant si relaxat. Pentru ca numai cu nonsalanta poate el sa risipeasca, in continuare, bani publici pe timp de criza, fara suport real. Citesc in ziarele de ieri ca statul are bani cu ghiotura: numai luna asta s-au bagat miliarde bune in salariile aparatelor ministeriale, in Compania Nationala de Autostrazi, in titlurile de despagubire ale fostilor proprietari si, azi-miine, in spagile date spargatorilor de greva din invatamint si transporturi. Cei care credeau ca pe timp de criza si austeritate statul tine cu dintii de bani, vor afla contrariul: cu cit e criza mai accentuata, cu atita statul tinde sa cheltuiasca mai mult. Pe principiul “cui pe cui se scoate”.

Ma intreb, in acest moment, daca insusi Traian Basescu n-a ramas cumva impresionat de performantele de risipa financiara ale propriului partid si daca nu constata si el ca la mustruluiala de principiu pe care o aplica prozelitilor, raspunsul e un rinjet dispretuitor. Si imi imaginez ca duritatea afisata de el pe la diverse interviuri e din alt aluat: e o ultima zvicnire a autoritatii capitanului de pe “Bounty”, inainte de-a fi trimis de proprii mateloti la plimbare pe o insula populata destul de subtirel. Sau unde bate vintul, ce mai incolo-incoace.

Pentru ca schimbarea guvernului actual va fi la fel de ineficienta ca si pastrarea lui. Asta de vreme ce nu poti naviga decit tot cu aceiasi vajnici marinari care acum, lasati de capul lor, dau iama in depozitul cu opiu si contrabanda pina nu mai ramine nimic de fumat si de halit.

May 28, 2010

Greva ca exercitiu

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:59 am

Daca Guvernul va face, asa cum se preconizeaza, presiuni asupra posibililor grevisti din rindurile profesorilor ori a celor din alte sectoare afectate de masurile de austeritate, este irelevant. Daca ii va ameninta cu desfacerea contractului de munca ori daca va oferi spagi spargatorilor de greva este, de asemenea, irelevant. Intr-un razboi deschis nu se exclude nici un tip de lovitura si cu aceasta regula trebuie sa se multumeasca ambele parti.

Daca ar exista unitate absoluta in greva, daca fiecare sector-cheie al economiei de stat ar fi gituit la unison pret de o ora, doua, o zi ori mai multe, ar deveni limpede pentru tragatorii de sfori din Guvern ca nu poti impune vointa (sau, mai rau, interesul) de grup politic unor oameni pe care, totusi, se sprijina citeva puncte nevralgice ale produsului intern brut. In termeni de taxe, impozite, salarii trunchiate si aminate, guvizii astia ai apelor tranzitiei romanesti dau cel mai mult. Fata de oricare cetatean capitalist care are dreptul sa aloce prin vointa proprie niste procente din venit pentru cheltuielile statului si care ramine cu cit considera, guvizii-bugetari ai comunismului postdecembrist aloca mai mult decit isi permit si ramin cu cit pot.

Daca strategia PDL-ista da roade, si masele se vor scinda intre grevisti si spargatori de greva, intre bugetari si non-bugetari, intre amariti si cei care au impresia ca se vor eschiva de afilierea la respectiva categorie, e semn ca Europa ne-a taxat pe buna dreptate de jigodii. Jigodiile n-au scrupule, n-au solidaritate si n-au nici echilibru: nu se vor pune niciodata in locul nimanui, vor fi tentati sa sparga unitatea grupului propriu pentru citiva euro, vor gasi scuze pentru ei insisi si ii vor gasi scuze oricarui politician care si-a facut campania pe minciuna si averea pe criterii feudale. Romanii care au scris cartile de istorie au sa dispara instantaneu si au sa le ia locul romanii marunti, romanii obedienti, romanii ciupitori si romanii nevertebrati.

O sa ma intrebati: “toate astea de la o singura greva? Tot blestemul istoriei numai pentru ca cineva crede in Guvernul Boc si altcineva nu o face?” Si eu o sa va zic: nu, dom’ne! Greva nu inseamna mare lucru, si nici Guvernul Boc nu e decit un pion al istoriei. Ceea ce are insemnatate e faptul ca exista o reactie la abuz. Si, mai mult decit atit, exercitiul de unitate. A sta impreuna pentru o idee, indiferent de partid si de optica, inseamna mai mult decit insasi implinirea cauzei protestului. Pentru ca, sa fim realisti, daca Guvernul nu va da o gaura in buzunarele noastre azi, miine sigur o va da. Dar sa denunti, ca simplu cetatean, tot jocul mizerabil al puterii, sa te situezi, pentru o ora, de partea dreptatii, sa rezisti o ora necorupt de imoralul cotidian…

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.