Blogul proletarului de tranzitie

March 31, 2010

Cind selectia naturala face loc selectiei nenaturale

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:28 pm

Ca o ultima dovada ca in Romania politicul corupe misiunile oricarui alt domeniu si implicarea in orice alta bransha, a aparut de ceva vreme si moda vedetelor inregimentate in partid. Cintaretii devin consilieri, vedetele de radio si televiziune devin responsabili de imagine, parlamentari si alte alea. Jocuri de partid facute nu pentru talentul vedetei in sine, nu de dragul ei, ci numai pentru adjudecare de voturi.

Intr-un popor orbit de show-business, orice produs se vinde cu oameni de show-business. Ori un partid este, in societatea romaneasca, un produs. Care, ca orice alt produs, ba se vinde, ba sta necumparat pe rafturile magazinelor. Termenul de expirare nu exista, din pacate, pentru ca e mereu reinnoit in functie de necesitati si peste o eticheta veche se aplica cu nonsalantza una noua. Compozitia chimica a unui partid este insa in proportie zdrobitoare expirata si putrida. Norocul partidelor este ca electoratul romanesc e cu simtul olfactiv in pom.

Ceea ce ma aduce la o chestiune cu adevarat delicata: hai sa zicem ca vrei sa importi niste vedete in partid, in Parlament, in Guvern. Nu e o dificultate. Dificultatea autentica este cind respectivii trebuie chiar sa munceasca pentru populatie. Problema e cind solistul Victor Socaciu trebuie sa reprezinte interesele judetului care l-a mandatat si cind muzicianul Dan Bitman are de produs o analiza financiara de specialitate. Problema e cind e cazul ca Luminita Anghel sa propuna niste masuri concrete de protectie sociala si cind omul de televiziune Teo Trandafir trebuie sa prezinte un plan fezabil de restructurare economica. Problema e atunci cind actorul Mircea Diaconu trebuie sa voteze si comentatorul Cristian Topescu trebuie sa ia cuvintul. Fiindca asta se uita, de regula: ca aia din politica ar trebui chiar sa lucreze si chiar sa fie buni la ceea ce fac. Nu mai e vorba de imagine ci de munca.

Daca, insa, veti examina faptele, veti vedea ca misiunea politica a acestor valoroase vedete este tratata cu indiferenta atit de ei cit si de public. Bittman declara ca “n-are probleme la minister” fara sa-si dea seama ca lucreaza la ministerul cu cele mai mari probleme din Romania. De deciziile Luminitei Anghel, subsecretar de stat in Ministerul Muncii, n-a auzit nimeni. De discursurile lui Victor Socaciu nici atit. Mircea Diaconu a votat impotriva propriului partid pe o ordine de zi iar Sergiu Nicolaescu e mai preocupat de viitorul film despre Gigi Becali decit de treburile obstii.

Si uite-asa ajungi sa te scirbesti de vedete si sa le dai dracului cu tot cu contributie artistica. Noroc ca Elena Basescu n-a apucat inca sa ajunga mare fotomodel, altminteri n-ar mai vedea-o nimeni citind rapoartele de tara in Parlamentul European. Sigur ca rauvoitorii au sa zica: “ce rapoarte de tara dom’ne, alea-s rapoarte?” Rauvoitori si ignoranti, pentru ca intrebarea corecta este: “ce rapoarte de tara dom’ne, aia-i tara?”

March 30, 2010

Epopeea urii de rasa, neam, prieteni, colegi, vecini si copii din curtea blocului

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:08 am

Ma urmareste ideea oamenilor de succes care apar in diverse ipostaze, fie online, fie in presa scrisa, fie la televiziune, pentru a da sfaturi multimii. In sfirsit, multime, plebe, prostime, vulg, popor, simtz comun, spuneti-i cum vreti, dar cert e ca multimea sintem eu si dumneavoastra si tot la fel de cert este ca asa-zisii profesionisti care ne explica cu ce se maninca politica, justitia, educatia ori presa insasi, sint deasupra noastra, s-au distantat de noi, s-au rupt de corpul comun al populatiei romanesti. Cum necum, s-au rupt.

Chestiunea este, insa, urmatoarea: se intimpla sa-i cunosc (sau sa-i recunosc) pe unii dintre acesti indivizi populari ca fiind niste fosti colegi de-ai mei, de liceu ori de facultate. Unul e cutare politician, altul e cutare profesor impozant, altul e cutare vedeta media, altul e cutare businessman. Vazind cum pleiada somitatilor romanesti este constituita, alaturi de personalitati mai mult sau mai putin marcante si de astfel de exemplare, imi rasar in minte (pe principiul enervantelor pop-up-uri din paginile web) trei intrebari: a) cum au devenit acesti oameni celebri; b) de ce n-am devenit eu insumi celebru; c) de ce tocmai astia?

Si uite-asa, daca esti un om normal cu un trai comun si cu un statut incremenit intr-o nesfirsita tranzitie, incepi sa-ti pui intrebari vizavi de oamenii din jur. Daca as fi cinic as spune ca asa apare si se sfirseste filosofia. Apare cu mirare si se sfirseste cu ura. Rememorezi niste jocuri ale copilariei in compania actualelor celebritati, niste materii din liceu unde tu erai de zece si aia erau de patru, niste teme de casa pe care le imparteai cu respectivii, niste cursuri de facultate la care tu participai activ in timp ce respectivii dormitau plictisiti, etc. Cauti mintal tot felul de criterii care i-ar face pe acesti oameni mai susceptibili de statutul lor curent decit pe tine, care i-ar pune deasupra ta si nu gasesti. Dupa care iti dau cite-un ghiont diverse sentimente primare si reprimate: ciuda, invidie, ura, etc.

Ei bine, daca vi s-a intimplat chestiunea, vreau sa va dau o solutie si aceasta solutie sta in gindirea de perspectiva. Trebuie sa va amintiti mereu ca, indiferent de scari sociale, de ierarhii si de amplasamente conjuncturale, doi si cu doi fac patru. Adica un rebut al sistemului social si educational romanesc se poate, prin diverse manevre, catzara pe piedestalul celebritatii, dar acest lucru nu-l va transforma intr-un profesionist autentic. O licentza chinuita, un doctorat minarit, o carte scrisa de altcineva, o lectie invatata pe dinafara, o profesie cumparata nu il vor face niciodata pe alpinistul social o autoritate in profesia sa. Un politician ignorant va ramine, la sfirsitul carierei, doar un ignorant. Un judecator repetent va ramine doar un repetent, o economista curva doar o curva. Memoria colectiva nu inregistreaza decit omul, atunci cind lucrarea acestuia nu-l reprezinta.

Si cea mai a dracului morala e urmatoarea: ca memoria colectiva sintem tot noi, multimea. Adica eu si dumneavoastra.

March 29, 2010

Lombroso redivivus

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:25 am

Marele Cesare Lombroso, tatal determinismului biologic, a dat nastere unei opere fara recunoastere universala din punct de vedere al fundamentului stiintific, dar pe care o gindim cu totii. Adica, fara sa intram in sofisticate detalii, fiecare din noi am gindit la un moment dat (sau la mai multe momente date) despre altcineva in termenii infatisarii sale fizice si al aspectului sau general. Ce mai incolo-incoace, cind am privit catre un individ cu infatisare dubioasa, l-am si vazut, in mintea noastra, ca fiind autorul unor anumite acte reprobabile. Asa a aparut, in istoria romaneasca, teoria moacelor: moaca de tocilar, moaca de tzaran, moaca de recidivist. Fara nici o baza stiintifica, dar cu foarte multa baza sentimentala.

Nu ma indoiesc ca inainte sa vina cu teoria respectiva, Lombroso s-a examinat in oglinda si s-a intrebat: dom’ne, pot sa aplic teoria asta fara sa se intoarca impotriva mea? Putea, tipul arata cam ca Mihail Kogalniceanu inainte de discursul despre dezrobirea tiganilor, modelul intelectualului cu cioc preocupat de niste probleme metafizice dureroase. Sigur ca dupa aia a iesit pe piata cu teoria, pe care-a si aplicat-o cu succes servindu-se de niste fotografii ale unor banditi italieni care aratau, intr-adevar, rupestru. E drept ca stiinta n-a prea vrut sa ia nota de asta, pentru ca, spuneau specialistii, teoria poate fi usor contrazisa de aparitia unui criminal chipes sau a unui terorist cu alura de zambila. Dar Lombroso si-a vazut de treaba mentinindu-se, e drept, exclusiv in marginea celebrului set de fotografii ale reprezentativilor banditi italieni.

Ceea ce ma aduce la intrebarea de azi: oare sa n-aiba, totusi, Lombroso dreptate? Sa nu le trimitem discipolilor sai un set de fotografii din politica romaneasca, sa vedem ce au de spus? N-or fi ele asa de ilustrative ca banditii aia italieni cu aspect primitiv, dar sint convins ca spun suficient despre persoana pe care o contin. Adica se indoieste cineva ca Boc este, in fotografie si in realitate, un cap patrat? Se indoieste cineva ca Geoana e un astenic si-un nevrotic? Da Traian Basescu o alta senzatie decit aceea ca ai inaintea ta un smecher de port si-un manipulator de alba-neagra, sau, la nevoie, de popor? Ti se pare cumva ca rotundul Catalin Voicu arata altfel decit un escroc si-un mafiot? Arata Elena Udrea altfel decit o femeie de moravuri care atirna greu? Nu e George Becali modelul mitocanului de top? Dar Vadim nu seamana cu Jirinovski si nu se comporta asemenea? Poti sa-l vezi altfel pe Funeriu decit ca pe-un golan aterizat accidental in sacou si cravata? Nu da Ponta senzatia unui tocilar suparat pe propriul partid si nu arata Mitrea ca un camionagiu cu pretentii? Si nu poate intreaga clasa politica romaneasca fi apreciata corect dintr-o singura privire, fara sa trebuiasca sa-i cunosti activitatea?

Eu zic ca da, ca orice elev al lui Lombroso ar privi catre politicienii romani, ar putea da verdicte corecte in proportie de 98-99 la suta. Problema e alta: ca nu trebuie sa fii elev al lui Lombroso ca sa-i categorisesti cum se cuvine pe politicienii romani. Nu trebuie sa fii elevul nimanui. Cum ii vezi, cum stii cu cine ai de-a face.

D-asta zic eu ca n-ar fi rau sa mergem la vizite si negocieri europene cu cite-o punga de hirtie pe cap, poate reusim sa pacalim pe cineva. Sau vorbim cu astia de la DNA sa ne dea niste cagule, la cite arestari fac pe an lor tot nu le mai trebuie.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.