Blogul proletarului de tranzitie

February 28, 2010

Degustind vei dobindi

Filed under: Idei personale — proletaru @ 12:10 pm

De cind si-au ingrosat rindurile, independentii din Parlament au simtit chemarea unei ideologii comune. Acest lucru nu e de ici de colo, are radacini adinci in subconstientul romanesc. Asa cum pe vremuri, in fata invaziilor turcesti, taranii romani isi luau catrafusele, dadeau foc la gospodarii si se evacuau in codri, liga independentilor din Parlament se grupeaza inaintea invaziei unei opozitii aiurite si dezbinate printr-un partid care se naste, la vremuri noi, ca o emanatie a gindirii libere. De evacuat se evacueaza, deocamdata, la zero-zero, dar asta numai din pricina subversivitatii sale initiale, care aduce aminte de consacratul spion James Bond. Sau James Boc.

Desi culoarea vadit portocalie a acestei emanatii politice ar trebui sa ne trimita cu gindul la parfumul oranjadelor de odinioara, mirosul si aspectul ei este totusi unul mai putin fericit. Sigur, nu trebuie sa uitam ca acest grup exprima, pentru majoritatea celor cu capul pe umeri, numai ideea de amestec. Pentru ca despre un amestec e vorba aici: citiva oameni care, pe vremuri, erau opozanti potrivit intereselor de partid, se reunesc astazi sub un acelasi steag, intr-un acelasi partid, care partid se pare ca va fi subordonat presedintelui tuturor romanilor. Un singur lucru ne impresioneaza, si anume felul in care aceste oi ratacite se declara pe fata intr-o avida necesitate de baci, realizind probabil ca adevaratul rost al oii nu poate fi decit in sinul turmei si sub tutela ortomanului, nicicum altundeva.

Dar despre turma, numai de bine. Pentru ca iata, dintr-un guvern cazut de patru ori si dintr-o majoritate parlamentara incropita si dezechilibrata, se naste in primavara lui 2010 un mindru partid unic care va calca nemilos cu minoritate pre minoritate. Zic partid unic, pentru ca asa cum pe vremuri, intr-un acces de foame politica, Basescu a halit pe de-a-ntregul partidul lui Virgil Magureanu ca pe-o ceafa de porc cu garnitura, micul tiranozaur de Dimbovita n-o sa stea mult la sefia onorifica a partidului “Uniunea pentru Progres”. Nu si daca poate transforma fara probleme uniunea in cartofi pai si progresul in fleica.

Advertisements

February 26, 2010

Bumbesti-Livezeni n-a murit

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:16 am

Precum un pescar care ar da la stiuca pe Lacul Mogosoaia si dintr-o data, traznit de vrun concept imaculat, si-ar schimba obiectivul spunindu-si ca-i musai, cu momeala si scula din dotare, sa dea la delfin sau chiar la niscaiva rechinas, premierul Emil Boc a realizat ca idealurile noastre sint prea comune. Adica maruntisuri precum iesirea din criza, salarii mai mari, siguranta sociala, eventual niste job-uri, chestii cu care ti-ar fi si rusine sa iesi la o ditamai masa europeana. Va sa zica aia discuta despre supersonice in timp ce noi ne dam cu trotineta. Incorect, incorect pina la singe.

In acest sens, premierul ne-a adus la cunostinta ca sintem partasi ai unui proiect comun cu citeva tari europene, proiect care prevede construirea unui tronson de cale ferata de mare viteza intre Paris, Budapesta si Constanta. In felul asta intram sigur in rindul lumii si ne mai reglementam si noi idealurile care au cazut de tot in derizoriu. Pentru ca, domnilor, sa fim seriosi: pina si la idealuri sa fim coada Europei?

Noi astia mici, prada necredintei, ne zicem in prostia noastra ca fie am fost invitati la aceste consfatuiri numai in ideea in care ar fi interesant ca o cale ferata internationala sa se incheie taman la Marea Neagra si-am zis “da” pentru ca nu puteam spune “nu”, fie premierul Emil Boc a pupat poala popii intr-atitea rinduri incit s-a ametit de la tamiie si acum umbla impleticit, intonind “Aleluia” si blagoslovind de zor electoratul. Una din doua si mai multe nu.

Ca orice popor nerecunoscator, evident ca nu stim sa ne pretuim vizionarii. Asa cum odinioara Mircea Geoana propunea iesirea noastra din anonimitatea europeana printr-un astronaut plasat pe orbita, nici Emil Boc nu s-a dat inapoi de la a vizualiza, in tara in care se fura si segmentele alea de linie ferata “slow” facute in anii ’60, perspectiva unei tren ultra-expres care sa-i plimbe pe europeni prin curbura Carpatilor. Unde mai pui ca acest proiect nu numai ca ne-ar europeniza de-a dreptul, dar le va permite doritorilor, peste vreo zece ani, a ajunge cit ai zice peste la casa-muzeu Traian Basescu, asezata cuminte intr-o periferie a Constantei care colcaie de lume buna.

La poarta acesteia va rupe bilete un filosof care, regretind toata viata ca nu s-a facut tinichigiu atunci cind trebuia, le va explica vizitatorilor ca idealismul lui Platon n-a fost pus in practica decit in secolul douasiunu de un foarte, foarte curajos fiu de plugar: Emil Boc.

February 24, 2010

Sa-ti scoti libertatea la vinzare pe E-Bay

Filed under: Idei personale — proletaru @ 4:46 pm

Dom’ne, intrebarea este urmatoarea: cu cine esti atunci cind esti independent? Adica in afara lui Diogene, filosoful din antichitate care era un independent atipic, tipul nedepinzind, intr-adevar, de nimeni si traind intr-un butoi, restul independentilor tipici depind, de fiecare data, de cite cineva: Ahile a depins de calcii, Napoleon a depins de armata, Guevara a depins de Castro, etc. La fel e si la tari: cind te rupi de turci incepi sa deprinzi de rusi si cind scapi si de rusi constati ca, pina la urma, depinzi tot de ei. Logica geografiei, ce mai.

Ei, cind auzi sintagma de “grup al independentilor” in Parlamentul Romaniei, iti imaginezi niste tipi super-intelepti care au constatat ca nu-i reprezinta nici un partid si ca se pot descurca foarte bine pe cont propriu. Ti-i imaginezi ca pe niste fete mari care le zimbesc superior pretendentilor in timp ce-i tin la distanta mai abitir decit sotiile de nobili nemti carora le rugineau centurile de castitate de-atita purtat, in timp ce consortzii se hacuiau in razboiul de 30 de ani. Te bucuri ca exista astfel de oameni in Parlament, parca iti aduc aminte de acei tehnocrati in miinile carora parea sa stea viitorul a-politic al Romaniei.

Si totusi, daca e sa ii privesti mai aproape pe acesti arici ai reformei, o sa constati ca ghemotocul de spini e mai degraba un ghem de pene si ca alura lor ofensiva este un soi de flatulentza chimica care se disipeaza rapid. O parte semnificativa a lor a si migrat deja catre PDL, dovedind ca grupul independentilor a fost in ceea ce-i priveste un fel de halta comunala intre Tien An Men si Place Pigalle, cit despre cei care n-au facut-o inca, dati-le timp: e doar un malentendu legat de costul transbordarii. Nimic altceva.

Intelegem, pe aceasta cale, ca PSD-ul deplinge demisia unor parlamentari – intre care si o eminentza cenusie – care deja au facut pasul dizidentei si ingroasa, deocamdata, rindurile independentilor. Desigur, pentru scurt timp, pentru ca PDL-ul a inaintat deja o oferta solida care s-ar putea sa atraga de partea sa alti si alti independenti. Pentru ca – nu-i asa? – independenta este o stare incerta care adesea genereaza stres si foame. Probleme care trebuiesc rezolvate in mod concret, altminteri Parlamentul s-ar putea transforma dintr-o structura pleznind de sanatate si de vigoare intr-una ceva mai astenica si mai bolnavicioasa, lucru care nu face bine tarii.

Asadar, copii, prima strofa, cu intonatie va rog: – Partiiiiiidul…

Next Page »

Blog at WordPress.com.