Blogul proletarului de tranzitie

May 10, 2018

Nervul autohton

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:16 pm
Aproape odata la trei zile vad cate-o postare pe bloguri in care un tanar de mare viitor si revoltat peste masura declara ca s-a saturat de Romania si ca pleaca. Cum se trezeste vreunul ca nu-i convine cate ceva, fie injura politicienii, fie face apel la prietenii de pe FB sa se revolte in legatura cu cate-o chestie absolut abomniabila, fie ameninta cu plecatul din tara. Si lucrurile raman asa, in tensiune, 2-3 zile, pana cand se razgandeste omul si-l vezi duminica in niste poze pe Valea Prahovei. Sau pe Muntele Mic.
 
Hai sa pornim de la ipoteza ca revolta e reala – si nu ma indoiesc ca este in majoritatea cazurilor. Da, iti vine sa pleci. O intrebare ar fi nu de ce iti vine sa pleci, ci unde vrei sa pleci. Sunt curios care e tinta. Curiozitate, cred, naturala pentru unul care a plecat din tara si s-a mutat la mama civilizatiilor occidentale, unde se lupta, la urma urmei, cu un sistem nu prea diferit de cel romanesc.
 
In orice tara te primeste, dupa ce te aclimatizezi si-o iei cam de la capat cu toate, te confrunti cu aceleasi – de fapt s-ar putea sa fie mai multe! – frustrari: salarii mici, cheltuieli mari, datorii in stanga si-n dreapta, birocratie, timp liber insuficient, vacante numarate la secunda, trafic aglomerat, sefi ticalosi, politicieni cretini. Si, da, cam lipseste si posibilitatea pensiilor (in unele tari din Occident de fapt nici nu mai exista termenul de “pensie”).
 
Deci ce e, domnule, in Romania de te alunga din tara? Ce e acolo de nu se mai poate trai? Eu, unul, am plecat intr-o vreme cand ignoranta era mai ridicata; Occidentul inca parea dreamland. Nu regret c-am facut-o, dar nici nu ma dau peste cap de bucurie. Cand am plecat, cu siguranta n-am stiut ca realitatea occidentala o va reedita pe cea de-acasa, in lipsa doar a catorva detalii. Ori detaliile sunt cheia povestii.
 
Poate ca pentru unii detaliile sunt semnificative, si sub aspectul catorva detalii cel putin Occidentul are sa-i satisfaca. In Occident n-o sa ai gropi in fata casei, n-o sa vezi indicatoare rutiere furate, n-o sa fii martorul stirilor diurne cu pitecantropi care isi bat familiile si ucid diverse animale in chinuri. Dar legea compensatiei functioneaza. O sa stai intr-un apartament facut din foitza de tigara, in care o sa auzi toata activitatea vecinilor. O sa ai Internet la o suta de dolari pe luna. O sa aduci un babysitter la 75 de dolari pe zi. O sa faci naveta pana la serviciu in 90 de minute dus si 90 de minute intors, asta in zilele bune. O sa te obisnuiesti sa bei o tona de cafea ca sa tii pasul cu sarcinile primite. O sa te inscrii intr-un sindicat pe care o sa-l platesti ca lumea pana cand o sa fii zburat din job si-o sa constati ca aia nu vor sa faca nimic pentru tine. O sa-ti faci o lucrare dentara la care-o sa faci rate cativa ani de zile. Finalmente, o sa ajungi la senectute si-o sa constati ca mai trebuie sa lucrezi putin ca sa atingi suma pe care estimai ca te-ai putea retrage. Si-atunci o sa te muti in Asia de Sud-Est, ca pensionar in America, de pilda, nu-ti prea permiti sa fii.
 
Si Occidentul, ca si Romania, e pe detalii. Daca detaliile va mana afara din tara, nu spune nimeni sa nu plecati din tara. Trebuie doar sa studiati bine unde mergeti, pentru ca totul e in planning. Daca, in schimb, nu e vorba de detalii ci de o mare revolta, de o insatisfactie majora care nu poate fi rezolvata decat prin emigrare, parerea mea e ca mai bine stati acasa. Nu va agitati aiurea, ca nu traiti nici in Siria, nici in Republica Centrafricana. Apropo, credeti ca aia care traiesc acolo pot pune pe blog cand le vine lor cheful cate-o chestie gen: “Adio, Mali, ti-am dat o sansa dar vad ca nu se mai poate!” ?
Advertisements

December 5, 2017

Teze (paispe)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:48 pm

A murit regele Mihai, Dumnezeu sa-l ierte! E ceva tristete in chestia asta, dar nu e covarsitoare. Pentru ca tristetea adevarata, incomparabila, a fost in realitate pe 3 ianuarie 1948. Atunci, cand regele a urcat in tren, scria Adriana Georgescu ca romanii au simtit ca si-au pierdut rostul. Practic, Romania istorica era sinonima cu regalitatea. Doliul a fost, si el, masiv si de neimpacat, tot atunci.

Acuma e, asa, un doliu in abstract. Pentru noi, cei carora principesele si Duzii regali ne-au ascuns demult chipul regelui, el a murit ceva mai de multisor.

*
Azi au venit unii de la echipa de securitate a scolii sa-mi ridice un student din clasa. L-au “eliberat” dupa vreo jumatate de ora, timp in care omul a avut de dat lamuriri. Se pare ca nu s-a putut stapani si l-a injurat pe Facebook pe un alt student care propusese ca toti copiii sa invete, in scoli, din clasa intai daca se poate, care e chestia cu identitatea sexuala si cu schimbarea de sex.

Trecand peste faptul ca e absolut aberant sa te caute gardienii pentru o postare pe Facebook, admit starea de culpabilitate a omului. L-au luat nervii. Zic: “Domnule, de ce trebuia sa-l injuri? Pentru ca, la o adica, ambasadorii intolerantei sunt cei mai intoleranti. Chestiunea nu e de azi, de ieri, eu o stiu de cand am venit in Chicago si am citit publicatiile queer, la o adica toate foarte agresive. Ideea e sa lucrezi numai pe fapte.” “Adica cum?” ma intreaba omul. “Pai, e simplu, zic, trebuie sa admiti ca e posibila predarea respectivei informatii la clasele mici. Ca o ipoteza. Dupa care intrebi cum se face. Cum ar dori omul care o vrea realizata sa o transpuna in fapte.” “Pai crezi ca ala stie?” ma intreaba omul. “Exact. Nu stie. Are o idee despre ce ar vrea sa se intample. Doar ca, practic, pentru a explica ceva la nivel de scoala generala, trebuie sa existe o teorie stiintifica in legatura cu asta. Ori, dupa cum recunosc chiar cei implicati in chestiune, fenomenul identitatii sexuale pierdute si regasite mai apoi e unul foarte confuz. Cand vei ajunge sa-l traduci in limbaj stiintific si sa-l aplici la “x” indivizi din specia ta, numar suficient si necesar, ai o teorie susceptibila sa intre si in procesul de educatie.” “Pai asta o sa zic de-acum incolo,” se lumineaza omul. “Dar, zic, auzi, alta idee si mai si. Ce-ar fi sa nu mai zici nimic?”

Omul se blocheaza. Pai cum, acum, cu onoarea lezata, si hartuit la diverse nivele, sa ramana in culpa. Ii explic ca nu ramane in culpa, ramane doar in tacere. Uite, zic, daca toti astia care iau atitudine la initiative absurde ar tacea, e de presupus ca la un moment dat ar inceta si cei cu initiativele sa le mai produca. E o posibilitate, o idee. Stiu ca e contrar revolutiei de clasa si miscarilor sociale majore, si e prin definitie contrara si ideii de dialog in sine, dar lucrul asta nu s-a mai facut de la Marcus Aurelius incoace. Ce-ar fi sa nu reactionam? Poate c-o putem incerca si pe asta.

Pleaca neconvins. Nu e fan Marcus Aurelius. E probabil ca in prima faza o sa-i spuna preopinentului cum stam cu stiinta, dupa care o sa-l arda la origini, neamuri si preferinte.

November 30, 2017

Sa scrii (si sa tii pentru tine)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:51 pm
Apropo de episodul Bot, Liiceanu, Cartarescu et Co versus literatii de Rahova, mi se pare am avut dreptate cu scepticismul vizavi de nobilimea senectutii. Toata chestia asta cu varsta si intelepciunea, calmul, eminenta cenusie care ia, in timp, dimensiuni tot mai sistematice, e o baliverna. In realitate, cum omul imbatraneste, cum devine tot mai furios, incapatanat si intolerant. Tot mai calau, la o adica. Ii vrea pe toti distrusi, discreditati si demolati.
 
Intrebarea e urmatoarea: pe vremea comunismului, putea Liiceanu sa accepte ca exista scriitori gen Dinu Sararu ori Dumitru Radu Popescu si ca trebuiesc lasati sa existe? Sau putea Cartarescu sa accepte ca o editura care-l publica pe Salcudeanu era susceptibila sa-i publice si lui “Poemele de amor”? Putea, domnule. Puteau cu totii, ba chiar se si salutau, politicos, cu respectivii uzurpatori de literatura! Numai ca uite, aceiasi oameni nu mai pot azi accepta ca au si unii ca Voiculescu ori Nastase dreptul sa scrie ce-i taie capul, chiar fara a fi numiti scriitori. Aceiasi scriitori autentici si consacrati nu mai pot accepta nici ca exista edituri in Romania care ii publica si pe delincventii cu pricina. Drept pentru care isi indeamna publicul la boicot.
 
Azi, din cate inteleg, liderii intelectuali ai Romaniei ii boicoteaza pe cei de la Editura “RAO.” Dar cum vinovatii mai au acces si la alte nise ale vietii publice si private, e de presupus ca vor trebui boicotate si alea. Probabil ca maine cei mai de succes autori din Romania au sa-i boicoteze pe patronii care tin “Alimentara” de unde-si cumpara Nastase si Voiculescu paine, iar poimaine au sa dea cu pietre in gardul scolii unde-si duc aia nepotii. Si de-acolo incolo ne lamurim de fapt ce-si doreste fiecare luptator pentru libertate, membru al “Grupului de Dialog Social:” sa dialogheze numai cu el insusi. Si cu toti aia care au aceeasi parere.
 
In incheiere, un citat din “Jocul Ielelor,” la fel de actual azi ca in 1918:
 
“PENCIULESCU: Baiatul asta scrie cu sira spinarii, nu cu capul. Isi bate joc de cititori.
 
VASILIU: Domnule Penciulescu, va rog…
 
PENCIULESCU (Fierband): Ce ma rogi? Cum poti dumneata sa scrii ca tara romaneasca este condusa de escroci, de sarlatani si de hoti? Cum? Dumneata crezi sincer ca Take Ionescu, Marghiloman ori fratii Bratieni sunt niste escroci? Ei nu, zau… Te pomenesti ca ti-ar fi frica sa calatoresti cu Take Ionescu in compartiment! Vrei sa-ti spun cinstit?… Daca ar fi sa calatoriti impreuna, mai degraba m-as astepta ca dumneata sa-i bagi lui mana in buzunar… sa-i subtilizezi portmoneul… cand ar privi, visator, pe fereastra… Domnule, oamenii politici nu sunt escroci… Escroci suntem noi, care suntem siliti sa traim de azi pe maine. Escroc esti dumneata, care iei leafa pentru o meserie pe care nu o cunosti… Escroc sunt eu, care in fiecare an iau bani de la minister ca sa scriu o carte pe care toata lumea stie ca n-am s-o scriu niciodata. (Se intoarce catre Gelu si Praida) Auzi cine vorbeste… si cum vorbeste despre oamenii politici romani… […] Afla, tinere nesabuit, ca politicianul roman danseaza cu legea elegant, fara sa o calce pe picioare…
 
PRAIDA (Surade amuzat): Si ca in genere, chiar la cinci ani odata, obosit de cinste, el nu danseaza decat pe contul statului.”
Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.