Blogul proletarului de tranzitie

November 12, 2017

Louie

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:23 pm

Pe C.K Louis l-am descoperit numai in cursul anului trecut. Un umor coroziv, gesturi si fraze cat se poate de neortodoxe, reactii fara menajamente la viata cotidiana. L-am urmarit cu interes, si mi s-a parut ca are atat talent literar cat si actoricesc. A facut stand-up (la greu), a facut sitcom (Louie, sezoanele 1-5), a facut serial dramatic (Horace and Pete), a facut drama (Trumbo), a facut niste short-uri independente pe 16 mm pe care le-a platit, pe vremuri, cu banii de mancare. A facut multe si a invatat multe. Si cand a fost randul lui sa-i invete pe altii, gen Chris Rock ori Lance Crouther, s-a achitat cu brio de datorie.

Cu toate ca stiam ca are o obsesie profunda vizavi de auto-erotism, reliefata si de multe din skit-urile lui, au fost greu de digerat evenimentele intamplate acum trei zile. Pe scurt, omul a fost practic scos din Hollywood ca urmare a acuzatiilor venite din partea unor foste partenere de scena, care isi amintesc cum Louis le-a cerut, pe vremuri, prin turnee si prin culise, sa asiste, in calitate de spectatoare, la niste acte de onanism ale lui. Comedianul a recunoscut si si-a facut mea culpa. Se va retrage. Ca alegere personala, dar si ca parte a masurilor extreme aplicate de noua versiune a comitetului Hays in Hollywood. Astfel, inainte sa se retraga el, personal, C.K Louis a fost zburat de la pupitrul tuturor show-urilor si filmelor din care era implicat in ultimii ani. Cu toti banii bagati in ele, cu toata publicitatea, cu toata aderenta la public. Show-urile lui vor fi, probabil, in intregime retrase din magazine, iar filmele lui se vor trafica pe sub mana, pe net si pe-aiurea.

Faptele sunt reprobabile, nimic de zis. Numai ce auzi de chestii d-astea si-ti vine s-o iei la fuga pe campii. Pe de alta parte, apare aici un gen de pedeapsa cu care nu suntem obisnuiti. Nu-ti pierzi libertatea, dar iti pierzi, efectiv, numele. Rostul. Mostenirea, creatiile, lucrarea unei vieti, toate sunt instantaneu declarate nule de societate. Nu vreau sa fac judecati aici asupra valorilor morale profesate de societate americana, dar pedeapsa mi se pare disproportionata. Si, ca sa fiu sincer, am o problema si cu acuzatiile. Toate actritele astea care au venit acum in fata ca sa-si exprime feminitatea si dreptul la libertate sexuala, vorbesc de cazuri petrecute acum mai bine de zece ani, chiar douazeci, douazeci si cinci de ani. Vorbesc despre cazuri in care colegul Louie le-a cerut un favor sexual la care cele mai multe au consimtit. Adulte, fiind, cu rationalitatea in buna regula. Iar cele care n-au consimtit, fie l-au pleznit pe om peste obraz, fie l-au injurat de mama. Atunci, pe loc. Reactii mult mai justificate, dupa parerea mea, decat a sta pe margine douazeci de ani si a te sesiza tardiv ca feminitatea ta a fost lezata. Mai ales ca sesizarea asta, acuma, nu pare tocmai legitima.

Sesizarea e nu numai tardiva, are si izul unui puternic interes. Nu s-a petrecut atunci, nu s-a petrecut la un an, doi, trei, dupa eveniment. Se petrece acuma, la zece ori douazeci de ani distanta. Acuma, cand curentul e creat, cand deja e o moda sa iesi la rampa si sa faci putina inchizitie retroactiva. Cand presa de scandal plateste bine pentru subiectele care pot duce la terminarea carierei unor actori si producatori semnificativi. Cand oameni care n-au avut lumina rampei atintita, multa vreme, asupra lor, isi traiesc, prin denunt, cele 15 minute de succes. Si ma gandesc ca poate, putin, contribuie la toate declaratiile astea si faptul ca toti astia pusi sub acuzare sunt niste oameni cu greutate in Hollywood, in timp ce acuzatorii sunt fie niste ex-names, fie niste no-names. Repet, nu spun ca faptele sunt scuzabile pe chestia asta. Spun numai ca greutatea pe care presa o da acuzatorului ori acuzatiei nu mi se pare justa. In fond, cu exceptia faptelor de care se face vinovat Harvey Weinstein, cele mai multe fapte pe care acuzatorii le declara presei sunt de categoria Louis C.K: onanism, saruturi si atingeri nefiresti, flirt-uri insistente, glume cu tenta sexuala. Chestii care s-au petrecut, se petrec si se vor petrece in majoritatea institutiilor unde angajatii sunt stransi impreuna, foarte adesea peste opt ceasuri pe zi. As adauga ca majoritatea instutiilor americane, cu predilectie companiile unde angajatorul vrea ca angajatii sa se simta “ca intr-o mare familie,” cu bucatarii masive, cu sala de sport si cu mese de biliard pe coridoare, vor suferi de pe urma acestui “familiarism” sub aspectul acuzatiilor de hartuire sexuala. Hartuirea asta nu are de-a face numai cu puterea de care cineva abuzeaza; are de-a face si cu spatiile inchise, si cu intersectarea zilnica a colegilor de serviciu, si cu psihologia lor, si cu semnalele care se interpreteaza gresit, si, pana la urma, chiar cu excesul de colegialitate. Misconduct-ul sexual e la el acasa oriunde lumea va fi claustrata arbitrar sub pretextul unui mediu mai putin stresant de munca si de recreatie.

Iar publicul, ce sa mai vorbim. Publicul stie. Toti “stim” cum a ajuns cutare in cutare pozitie. Nu pe merit, nu pe talent, ci pe jocuri de culise si pe favoruri, probabil chiar sexuale. Un om din trei, intrebat ceea ce crede despre ascensiunea cuiva, va fi sincer si o va spune: probabil prin mijloace oculte. Problema sunt ceilalti doi, care o cred si o ascund din dorinta de a da un raspuns corect politic. Nu ma indoiesc ca la un milion de insi care favorizeaza “ocultul,” au sa fie o suta-doua de oameni de buna credinta care sa puna in balanta si factorii obiectivi. Insa noi, publicul larg, avem sa-i credem pe acestia naivi. Asa e lumea noastra, un mediu nesigur si suspect. Traim zilnic in interiorul unui sistem de analiza al societatii contemporane care pare sa fi fost creat de Sigmund Freud insusi. Intentiile nu sunt ceea ce par, motivele sunt discutabile, mecanismele de desfasurare ale unui proces nu sunt niciodata transparente iar partea nevazuta atarna labartata in strafunduri, ca si burta unui iceberg. In aceasta lume, cu totii “stim” mai bine despre ce a fost vorba. Cu totii gandim, deja, de mult, ceea ce faptele vor releva la un moment sau altul. Iar cand o fac, ne confirma invariabil ca am avut dreptate. Ca, de fapt, peste tot e pe jocuri de putere, pe presiune, pe santaj, pe scarbosenii si pe glume de cacat.

In incheiere, as adauga ca in comparatie cu ceea ce gandim noi, sa ma iertati, dar realitatea de multe ori se prezinta ceva mai candida. In comparatie cu ceea ce credem noi despre culisele civilizatiei noastre, chiar mi se pare ca acele chestii pe care le-a facut Louie ar putea sa intre la categoria fleacuri.

Advertisements

October 22, 2017

Teze (treispe)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 9:57 pm

La televizor, fostii presedinti ai Statelor Unite din anii ’80 incoace, reuniti cu totii la College Station, in Texas. E vorba un eveniment pentru stragerea de bani in sprijinul victimelor uraganului care a lovit Texas-ul. Bush, batranul, e adus cu scaunul de rotile de fiu-sau. Imaginea unor oameni oarecare, imbatraniti, aproape nesemnificativi. Stingheri, asculta imnul, apoi se aduna toti, imprecis, la “poza.”

Nu poate sa nu te loveasca aceasta imagine a puterii omenesti care, in fond, nu exista. Totul e temporar, trecator, pur accidental. Cei mai puternici indivizi de pe planeta ajung, prin concursul timpului si al decaderii fiintei, niste mumii politicoase. Ma intreb daca asta n-ar trebui, cumva, sa ne sustina credinta in Dumnezeu. In fond, fizica si chimia care ne sunt accesibile noua, speciei umane, nu sunt decat o iluzie. Nu exista nici forta, nici echilibru, nici macar vlaga la sfarsitul drumului.

Suficient sa vezi un fragment din spectacolul de mai sus ca sa-ti treaca pentru totdeauna cheful sa te mai agiti pentru orice scop. Care scop?

*
Apropo de imaginea presedintilor americani stransi pe un podium, ma gandesc cum ar arata presedintii Romaniei, din ultimii douaji’ de ani, adunati la un loc. Langa spectacolul degenerarii, sa-l adaugi si pe cel al penibilului…

*
Cel putin cinci filme romanesti, din 2015 incoace, se petrec aproape exclusiv intr-o singura locatie. Cadre statice, discutii simple, oameni asezati in cur. O logica a non-actiunii care, ca sa atraga, ar trebui sa fie structurata pe un dialog aproape perfect. Si totusi, dialogul e fie slab, fie lipseste cu desavarsire. In “Orizont” sau in “Caini,” de pilda, avem chiar dialoguri care par ca se poarta intre idioti.

De zece ani incoace, filmul romanesc e blocat in incongruenta cu publicul, timpurile si talentul actorilor. Fiindca majoritatea actorilor romani sunt foarte tari. Dar n-au pe ce sa lucre. Si atunci lucra pe mizilicuri, reclame si figuratie prin filme straine.

Interesant e ca nimeni nu poate indica, exact, cum s-a petrecut fenomenul asta de declin. Ministerul Culturii arata catre producatori, acestia maraie la adresa statului, si apoi, impreuna, se coalizeaza impotriva initiativelor independente care “strica piata.” Pana la urma reusesc cu totii sa se puna de acord. Lucrul se intampla de regula atunci cand se mai deblocheaza o transa din banii statului, ca s-o mai taraie cu totii inca un an de zile. Dupa care, noul consens abia realizat se adreseaza publicului: mergeti, ba, la cinematografe si consumati film romanesc. Ca de la voi ni se trage, fiindca voi nu faceti decat sa vegetati in nerecunostinta, reprosuri si piraterie! Si noi pentru cine ne chinuim daca nu pentru voi?

Pentru voi, ma, pentru voi! (E replica aia din bancul cu Bula care-l intreaba pe taica-su diferenta dintre practic si teoretic, si ala exemplifica intrebandu-le pe femeile din casa daca s-ar prostitua in conditii de venit mai ca lumea.)

October 5, 2017

Limba

Filed under: Idei personale — proletaru @ 12:28 am

Aberatii citite in “Adevarul” sub titlul: “De ce nu stiu maghiarii din Secuime limba romana.” Reporterii au demarat o ancheta cu intentia de a raspunde acestei complicate, se pare, intrebari. Si esentiala, pentru ei, e explicatia directorului liceului “Tamasi Aron” care subliniaza, cu seninatate, ca din clasa I se invata limba romana, dar nu se cunoaste. Asta pentru ca odata cu gimnaziul si cu liceul, abordarea nu mai e acceasi. In loc sa fie predata ca o limba straina, ca germana sau engleza, romana are regim special, dar profesorii de “specialitate” lipsesc. Daca nu lipsesc ei, lipseste intentia. Daca nu intentia, doritorii. Etc. Una peste alta, copiii din Secuime rateaza sansa de a invata limba romana. Invata, in schimb, engleza, cu care cica se si inteleg cu copiii romani, atunci cand se intalnesc (probabil in schimb de experienta: la voi pe planeta cum e, la noi e asa si asa, etc).

Problema ziarului e ca reporterii accepta raspunsurile liderilor comunitari locali ca pe ceva profund natural. Se pleaca, drept urmare, de la premisa gresita ca sistemul de predare al unei limbi (romana, adica limba care ar trebui sa fie oficiala pentru oricare regiune din tara), nu e pus la punct. Ar fi ca si cand in Illinois, stat cu populatie majoritara de origine latino-americana, niste sefi din comunitate ar explica presei ca e normal ca elevii hispanici sa nu stie engleza pentru ca nu se preda ca o limba straina; in regim special nu se fac ore din limba oficiala a tarii, iar copiii prefera numai orele in limba locala. Pentru ca e pe preferinte. Coarda asta inca n-au intins-o latinii din USA; e si putin probabil c-o vor face vreodata.

In Secuime e altfel. Dar sa ne intelegem: greseala nu e in interiorul comunitatii maghiare. E la noi, la romani. Liderii din Secuime au procedat in modul care au crezut ei ca serveste interesului regiunii. Vazand ca in fiecare an devin ceva mai autonomi sub aspect regional-geografic (turism, comert si parteneriate exclusive cu Ungaria) si au acum de-a face cu mai putini romani decat aveau cu 30 de ani in urma, au impins lucrurile pe un fagas crezut de ei corect. Si-au zis sa exploateze la sange dreptul predarii in limba locala, fiindca urmatoarea generatie de secui care nu vor sti romana vor pune in fata Bucurestiului o realitate mai transanta decat un referendum. Oamenii astia vor arata ca Tinutul Secuiesc este cu adevarat o insula, si ca aceasta stare trebuie, la un moment dat, oficializata si ea. Realitatea va bate birocratia. Iar pozitia asta, dupa parerea mea, nu e neaparat gresita: fiecare lider isi sprijina comunitatea. Pe termen scurt nu e gresita. Greseala a stat mereu in legislativul de la Bucuresti care a aprobat inca o scoala, si inca una, in care invatamantul s-a facut numai in maghiara. Si dupa ce le-a aprobat, nu s-a mai interesat de ele. Nu s-a mai interesat cum merge limba romana, daca mai merge, daca mai exista cine s-o predea si daca, totusi, legea romaneasca mai are vreun sens si vreo aplicare in Secuime.

Pe termen lung, totusi, pozitia secuilor nu functioneaza. In toate tarile civilizate, predarea in limba regiunii s-a produs simultan cu predarea in limba oficiala a tarii. N-a fost pe preferinte. Daca ar fi fost, am fi vazut o seama de cazuri ciudate in care dialectele ar fi luat locul oricarei limbi; galeza si irlandeza ar fi pus in umbra engleza, valona ar fi calcat in picioare franceza si limba rromanes ar fi trimis la colt romana pe ici, pe colo, dar mai ales prin partile esentiale. Si totusi, nu s-a intamplat asa. Singurul loc in care intamplarea a avut loc e Tinutul Secuiesc. Care, in felul asta, s-a si izolat de-a binelea. Izolarea lingvistica e, pana la urma, cea mai dureroasa. Scotianul care iti iese inainte in Edinburgh si iti vorbeste numai in dialect local va reduce, in timp, impactul turistic al orasului. Care oras traieste, efectiv, din turism. La fel se va intampla oriunde altundeva. Chestia asta n-are legatura cu vreun subiectivism, nici cu faptul ca romana are cea mai mica pretentie de universalitate. Orice secui cosmopolit va cunoaste si comunica in romana, chiar si daca numai pentru a-ti arata cat de ineficienti ori de incorecti sunt romanii. Si orice secui nepregatit pentru un viitor altfel decat regional, suburban si microcosmic, va sti numai maghiara. In dialect local. Adica aproape nimic.

Basescu, care de cand cu boicotul Mol-ului tocmai si-a batut joc pe fata de milionul de maghiari care a stat acasa la comanda lui Orban la referendumul din 2012, nu e nici primul nici ultimul politician care va da cu tifla unei comunitati. Pentru Victor Orban, asa cum s-a vazut in trecut si cum a reiesit si din declaratiile recente de parteneriat cu partidul de guvernamant romanesc, Tinutul Secuiesc e un pion. Care se joaca atunci cand trebuie, si e dat la o parte cand nu e necesar. Cum nu se poate astepta la nimic concret nici din partea viitoarelor guverne, ar fi ideal ca secuii sa faca o miscare constructiva si sa-i invete pe copii romana. Nu in regim de limba straina, ci chiar in regim de limba autohtona. Si dupa aia sa-i trimita la Bucuresti, sa se lupte de la egal la egal cu aia carora li s-a rupt de ei de 30 de ani incoace.

Sau de-o suta.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.