Sarutul
Prin anii ’90, aflindu-ma in facultate, am nimerit intr-un cerc de colegi (colegi, prieteni, cunostinte) unde fetele incercau din rasputeri sa introduca niste obiceiuri mondene. Cu toate ca cele mai multe din aceste practici vizau introducerea unor neologisme in conversatia uzuala, se preluasera si anumite obiceiuri non-verbale, precum imbratisarea, atunci cind ne intilneam, sau sarutul pe obraz intre fete si baieti, obicei de origine francofona, din cite se pare.
Tot asa cum imbratisarile reptate intre adulti, fie ei si tineri, ma duc cu gindul la sentimentalismele ridicole profesate de membrii mafiei, sarutul pe obraz mi se pare o efuziune lipsita de sens. Daca buzele nu ating obrazul, asa cum se intimpla in cele mai multe cazuri, gestul e ridicol. Daca, dimpotriva, sarutul pe obraz e real, el induce intr-un cerc de prieteni obisnuiti un semn al afectiunii care, pentru mine, e nelalocul lui oriunde altundeva decit intr-o relatie sentimentala. Drept urmare probabil va si imaginati ca, tipicar cum sint (si cam la fel de inchistat in valori indoielnice pe cit de hotarit sa suprim infuzia altor valori indoielnice) eram foarte aproape de a parasi grupul numai din pricina unor astfel de formalisme, cu toate ca-mi erau destul de dragi toti cei care il frecventau. Eram gata-gata, cum s-ar spune, sa tradez solidaritatea in favoarea unui principiu, chiar daca imi dadeam seama ca principiul insusi era aberant.
Singurul lucru care ma tinea in sinul grupului respectiv era atasamentul fata de una dintre fete, care marturisesc ca-mi placea tare. Cea mai noua “achizitie” a grupului, Irina, era vioaie, volubila, cu nasul cirn si o figura rotunda acoperita de plete aurii, imi anima imaginatia si suscita verva. Ridea la glumele mele, imi asculta povestile cu o anumita lumina in ochi si imi impunea o arzatoare nevoie de a-i pretui cuvintele, de a-i memora mersul si gesturile. Evident ca in conditiile acelea nu mai aveam ce sa fac decit sa suport orice formalism, orice norma de imprumut. Nu mai conta.
Incet-incet incepu chiar sa-mi placa obiceiul sarutului. La gindul ca, simulind la repezeala sarutul pe obrazul celorlalte fete, aveam sa ajung si la ea, s-o imbratisez mai puternic ori poate mai semnificativ si sa-mi apas buzele cit mai aproape de gura ei, deveneam altfel. Intelegator, iertator si poate chiar fericit. Transformasem o atitudine de compromis, un sarut fals, intr-o apropiere reala. Iar pulsul mi se accelera atunci cind intelegeam ca si ei ii placea acest joc si ca participa la el cu insufletire. Nu peste multa vreme sarutul de la sosire si de la plecare capatase un alt sens pentru noi, si peste si mai putin timp deviasem cu totul de la rigoarea initiala; nu ne mai atingeam obrajii, ci buzele de-a dreptul.
Eram, dupa vreo doua luni de zile de la momentul in care o cunoscusem, in situatia de a-i marturisi Irinei ca ceea ce simteam pentru ea depasise bariera atasamentului si prietenia de grup. Pregatit pentru ritualul atingerilor superficiale si creind in imaginatie un alt ritual, al tandreturilor intime, vizitai intr-o zi camera fetelor, descoperind, cu surprindere un intrus, si anume logodnicul Irinei. Vazindu-ma, fata ma imbratisa la fel ca in fiecare zi si, inaltindu-se putin pe degetele de la picioare, ma saruta pe buze. Imediat dupa asta mi-l prezenta pe noul-venit. Fara nici un gest anume destinat mie, fara nici un rictus de complicitate care sa-mi sugereze cumva ca sarutul nostru avusese semnificatia scontata de mine. Nimic, numai acelasi zimbet ca intotdeauna; semnul care crezusem ca-mi era destinat si care, subit, isi pierduse orice destinatie.
Stiu ca totul in lume e semn, si ca tot ceea ce pleaca de la semn e interpretare. Ca, prin urmare, s-ar putea ca nimic sa nu exprime ceea ce pare ca exprima, si tot ceea ce credem ca stim s-ar putea sa existe numai in imaginatia noastra. Insa si acum am convingerea ca un sarut poate contine in el tot adevarul lumii. Totul e ca cel care primeste sarutul sa fie pregatit pentru respectivul adevar.
Enfin, asta e. La dracu cu obiceiurile francofone si cu romanii care nu le pricep.
Mda. Tu a raison.
garlic
January 31, 2012