Mai traim, mai scriem?
In perioada interbelica, dupa calculele mele, numai prin Bucuresti erau vreo cinci mii de poeti si prozatori. Era moda revistelor de cultura, de idei, de atitudine ori de avangarda. Provincia nu statea nici ea prea rau: mii de literati frecventau cu asiduitate cenaclurile si se “produceau” pe unde apucau: prin presa, prin volume cu tiraj redus ori prin parcuri, unde le declamau ode indragostitilor contra unui pol.
Azi, in materie de literatura, provincia a regresat enorm iar Bucurestiul e la pamint. Pe de o parte moda jurnalismului de senzatie le-a atrofiat simtul narativ celor cu calitati literare, pe de alta parte o suma intreaga de adolescenti nu mai au nici un motiv sa-si transpuna visele in scris, de vreme ce le pot risipi in avinturi etnobotanice. Unde mai pui ca majoritatea celor cu talentul adecvat sint redusi la tacere de can-canul si mitocania din jur, mai in voga decit oricind.
Dupa parerea mea, a trai intr-o epoca ce te indeamna sa scrii e un privilegiu nemaipomenit, unul pe care romanii n-o sa-l mai aiba multa vreme de-acum incolo. O astfel de epoca e o raritate istorica: o asociere de oameni educati, o societate in schimbare, o economie nu prea scazuta dar nici zbirniind de eficacitate si in cele din urma o conjunctie de sperante dar si de intentii care se cer a fi exprimate neintirziat. Romania zilelor noastre e Romania fara chef, Romania fara preocupari dar si Romania fara aspiratii. Nu e cazul sa ne miram ca ea nu va da poeti; pe exact acelasi criteriu nu va da nici ingineri, nici constructori, nici mecanici.
Matematica celor care au cerut, nu demult, sa creasca “productia” de tinichigii si sa scada cea de intelectuali, e defecta: lumea care nu permite scriitorului sa se nasca, nu-i va permite acest lucru nici mecanicului. Nu e care pe care. E de unde si pina cind.



Urmaresc cu mare interes blogul de ceva vreme.Referitor la scris(poti include:teatru,film,sport,pictura,sculptura…etc.) sunt vremuri tulburi in care arta este lasata la o parte in favoarea banului.Aproape nimeni nu mai cumpara o carte(atunci de ce te-ai face scriitor?),si mai mult, lipseste motivatia,lipseste romantismul,lipseste entuziasmul.Nu-ti face griji,este posibil sa fie mai rau.Toate cele bune!
Marian Simionica
January 24, 2012
mai trăim,mai citim,mai gîndim…
cristi
January 24, 2012