Cu gindul la trocul virtual
Toata povestea cu fondurile deturnate prin atacul cibernetic la adresa unor companii de carduri ma determina sa fac o analogie cu un eveniment oarecare, de mare interes prin Statele Unite. Un jucator de fotbal american (si fotablul american e, limpede, pasiunea suprema in SUA, alaturi de berea Miller, cirnaciorii hot-dog, baseball-ul si can-canurile din Hollywood), proaspat semnatar al unui contract de cinci milioane de dolari, e prins cu citeva kile de heroina pe care incearca sa le vinda cu o suta de mii de dolari. Cariera terminata, condamnare asigurata, scandal mediatic. Peste tot, lumea discuta despre chestia asta, si marea majoritate pune problema in aceiasi termeni: domnule, daca ai cinci milioane la dispozitie, de ce-ti risti viitorul pentru o suta de mii de dolari?
Ca om venit in America dintr-un spatiu in care multa vreme platile electronice au fost imposibile, mi-am format o alta imagine asupra banului. Tocmai de aceea pot spune ca formula de mai sus demonstreaza un soi de elementara inconstienta relativ la tranzactiile financiare. E o consecinta fireasca: in tara in care moneda reala a fost inlocuita de moneda electronica, lumea nu mai pricepe sensul primeia. Toti s-au obisnuit in asa masura sa plateasca cu carduri si, astfel, sa-si creasca cotatia in banci, sa primeasca bonus-uri (tot electronice), sa fie taxati, identificati si urmariti in functie de utilizarea cardului, incit nu mai stiu ce inseamna banul numerar. Iar unii, sa nu va mire, sint incapabili sa calculeze restul pe care trebuie sa-l primeasca in magazine.
Ei bine, sportivului in cauza i-au trebuit niste bani numerar. Din aia palpabili, greu de urmarit si usor de cheltuit. Cinci milioane pe hirtie, platibili la cutare joc, la cutare performanta ori esalonat, in functie de sezon si randament, cinci milioane conditionate de tot soiul de amendamente dintr-un contract de zeci de pagini pe care un om cu o educatie mediocra nu-l poate parcurge fara lesin, nu sint bani. Sint o idee de bani. Sint senzatia bogatiei, dar numai senzatia ei. Tot la fel cum plata electornica genereaza numai iluzii, lasind la o parte o unica si substantiala realitate: ca lipsa contactului fizic cu banii predispune la iresponsabilitate, ignoranta si eludarea simtului practic.
Sigur, nici sportivul cutare n-a fost mai responsabil, cu toata incercarea lui de-a jongla cu sistemul. Dar in cazul lui e firesc: acolo unde talentul ti-a fost deja concesionat si acaparat de patroni, avocati, antrenori si intermediari, nu-ti ramine decit sa vinzi ceea ce n-ai. Unii se pricep, altii se scufunda. Invariabil.
